Spre Portugalia, prin Eminescu. Strada.

Într-o nu știu care țară, într-un nu știu care sat

Într-o cârciumă de vară să vedeți ce s-a-ntâmplat!

Așa cum bine se știe (s-a spus deja!), eternitatea s-a născut la sat. Clipă, stai!, oprește-ți zborul, se prăvale-n șanț tractorul (n-am găsit altă rimă!). 

Așadar și prin urmare, să vedeți comedie mare! Prin urmare și-așa deci, era vorba despre… unguri. Mda, atât s-a putut. Dar știți cum e, ungurul e ca românul. Când i se urăște cu statul, îl ia dorul de ducă. Și un să se ducă, dacă nu în Portugalia? De unde știm? Păi de la cârciuma din satul Irgács, situat în Ungaria, pe dreapta. Și la ei ca și la noi, cârciuma este epicentrul vieții rurale, locul unde se fac și se desfac cununii, unde se bea până când vinul se transformă în veritas, locul unde orice moașă este medic comunal și unde preotul vine o dată la două săptămâni, își dă jos patrafirul și potcapul și se transformă din părinte spoveditor în consumator ascultător.

V-am scris toate lucrurile astea nu ca să vă năucesc, nici ca să umplu cuadrații Anei (asta e grea de tot, pour leș vraies connaisseurs!), ci ca să vă pregătesc într-o oarecare măsură pentru ce vă așteaptă la Metropolis, dacă alegeți să vedeți Portugalia (se joacă luna asta!).

Ar fi fost mult mai simplu să vă spun că e ultima adiere a Frunzelor în teatrul căruia i-a adus o nesperată faimă și ar fi fost poate suficient. Dar, într-un fel, nedrept. Pentru că, de fapt, miza acestui spectacol o reprezintă noua generație de actori, foarte tineri, care însă bat deja la porțile consacrării. Și veți vedea, parafrazând un vechi slogan care a făcut carieră pe la noi, că viitorul sună bine!

Spectacolul a luat ființă în urmă cu 3 ani, ca proiect de master al studenților de la UNATC, sub bagheta lui Victor Ioan Frunză (director de scenă), secondat, ca de obicei, de Adriana Grand (scenografie și costume), dar și de Alexandru Pavel (coordonator proiect). O bijuterie de text, semnat de dramaturgul maghiar Zoltán Egressy, foarte actual din multe puncte de vedere, cu care V.I.F. s-a mai jucat prin 2014, la Nottara, cu altă generație de tineri dornici de afirmare, care azi sunt deja actori de top pe scenele bucureștene.

Distribuția e multiplă, nu știu cum v-o fi norocul, eu am văzut varianta cu: Alexandru Munteanu (Satana),  Ioana Niculae (Fundă), Sami Al Tawel (cârciumarul), Visarion Udatu (Sfeclă), Alexandru Prica (Clamă), Adrian Ban (Poreclă), Alexandra Oiște (nevasta lui Clamă), Tudor Cucu Dumitrescu (Preotul), Laila Abdel Hafiz (soția lui Poreclă).

Mai ales în contextul dat, orice mai are de oferit teatrul Metropolis din repertoriul său de aur, e de neratat. Iar Portugalia a ieșit atât de bine, încât din proiect studențesc s-a transformat în spectacol prezent în repertoriul permanent al teatrului.

Program și bilete (poate) găsiți aici.