​​Splendoarea Bucureștiului nevăzut. Imagini fascinante din interiorul blocurilor Art Deco. Cele mai multe sunt neprotejate și, astfel, sunt deseori mutilate | INTERVIU

16 aug. 2023
11744 afișări
​​Splendoarea Bucureștiului nevăzut. Imagini fascinante din interiorul blocurilor Art Deco. Cele mai multe sunt neprotejate și, astfel, sunt deseori mutilate | INTERVIU
​​Splendoarea Bucureștiului nevăzut. Imagini fascinante din interiorul blocurilor Art Deco. Cele mai multe sunt neprotejate și, astfel, sunt deseori mutilate | INTERVIU I Interviu. FOTO CREDIT: Andreea Apostu.

Pardoseli mozaicate, iluminatoare care creează magie, balustrada de ciocolată, cel mai mic lift din București, feronerii minuțios proiectate, linii, forme, culoare, detalii, geometrie și poezie, un univers Art Deco la care avem acum acces grație Andreei Apostu.

O colecție de imagini exuberante, surprinse în timp, din interiorul blocurilor Art Deco moderniste din vechiul București, va fi transformată într-o lucrare de cercetare exemplificată vizual, menită să ne deschidă ochii asupra unei frumuseți ascunsă “sub stratul gros de neglijență”.

Am un mic proiect personal, prin care îmi propun să intru în holul imobilelor Art Deco, să fotografiez detaliile și să le fac cunoscute oamenilor. A vedea nu este o simplă funcție a ochilor, văzul se educă și cred că Bucureștiul poate fi iubit, dacă locuitorii lui sunt învățați să-l vadă”. Mai jos, interviu cu Andreea Apostu, cea care recompune din detalii întregul și bogăția Bucureștiului Art Deco, ca la puzzle.

Splendoarea Bucurestiului nevăzut. Foto credit: Andreea Apostu.

Andreea Apostu vede imobilele Art Deco din București cu ochii minții, cu poezie și sensibilitate. Descoperă,  studiază, documentează, fixează farmecul în fotografii și se bucură atunci când imaginile, postate pe rețelele de socializare, rezonează cu privitorii.

Marchiza Art Deco a unui imobil din Bucuresti. FOTO CREDIT: Andreea Apostu.

Andreea Apostu este cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și membră ARCEN, participând la proiecte dedicate memoriei Bucureștiului (Cu Bastonul prin București, Via București, După ’90). Scrie poezii și articole despre patrimoniul construit al Bucureștiului, observă, documentează, are voce și vorbește deschis despre degradarea patrimoniului arhitectural.

Andreea Apostu a absolvit Facultatea de Litere, specializarea Literatură universală și comparată – Limba și literatura franceză, la Universitatea din București. Are un doctorat în cotutelă între Școala Doctorală „Studii Literare și Culturale”, din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, și Școala Doctorală „Lettres, Pensée, Arts et Histoire” a Universității din Poitiers.

„Când intru în imobilele Art Deco totul devine un joc, în care descopăr o sonerie veche sau un element decorativ care răspunde unui alt element decorativ din același loc”. Foto credit: Andreea Apostu.

Bucureștiul are foarte multe contraste, este un oraș neîngrijit, din păcate”

B365.ro:“30 și ceva de ani/ și tocuri nesigure/ deasupra unui oraș înțepat de artificii”, sunt cuvintele tale. Bucureștiul are o poezie a lui. Din ce este ea compusă, unde vezi poezie? Tu scrii poezie.

Andreea Apostu: Scriu poezie, deși am scris mai puțin în ultima vreme, din păcate. Consider că Bucureștiul are ceea ce se întâlnește și în poezia de calitate, și anume foarte multe contraste. În poezie, efectul puternic asupra cititorului se naște din contraste, de cele mai multe ori. Chiar din contraste nu tocmai plăcute, din punct de vedere estetic. Poezia trebuie să fie plăcută, să stârnească emoție în cel care o citește sau o aude. Cred că Bucureștiul face același lucru cu contrastele lui deloc plăcute, pentru că este un oraș neîngrijit, din păcate. Evident că există și contraste mai puțin îngrozitoare. Bucureștiul este un oraș în care se juxtapun mai multe epoci, mai multe planuri, este un oraș în care vegetația, chiar dacă, biata de ea, este prigonită, chinuită, toaletată și mutilată, reușește să-și facă loc într-un fel de sălbăticie. Când mai vedem câte un copac chinuit, crescut între betoane, există o formă de poezie în această imagine.

Imobilul Creditul Minier. Foto credit: Andreea Apostu.

Când intru în imobilele Art Deco, mă simt ca într-un joc. Descopăr elemente decorative care răspund altor elemente decorative din aceeași clădire.”

B365.ro: Nicolas Triboi, arhitect peisagist, îmi spunea că “în București, natura are tupeu, aidoma oamenilor”.

Andreea Apostu: Natura este descurcăreață în București cum, din nefericire, trebuie să fim și noi în orașul acesta care, deși are zonele lui frumoase, ne cam agresează. Pentru că nu este îngrijit și nu mai este gândit pentru oameni. Cele mai frumoase rămân zonele vechi ale Bucureștiului, în care putem observa case de sfârșit de secol XIX, început de secol XX, alături de case din perioada interbelică sau de mici blocuri Art Deco. Când intru în imobilele Art Deco totul devine un joc, în care descopăr o sonerie veche sau un element decorativ care răspunde unui alt element decorativ din același loc – de pildă, feroneria casei liftului care seamănă cu feroneria ușii. Descopăr felul în care cade lumina pe tencuiala veche sau pe trepte, filtrată de luminator.

Foto credit: Andreea Apostu.

Într-un oraș în care se construiește și se investește haotic, imobilele Art Deco sunt o oază, o formă de evadare”

B365.ro: Tu descoperi, cercetezi și fotografiezi detalii din aceste clădiri, de la pardoseli mozaicate și lifturi art deco la luminatoare. Scriai că “Art Deco este o formă de terapie și evadare. Este joie de vivre”.

Andreea Apostu: Da, cred că „Art Deco este joie de vivre”, o formulă preluată de la Dragoș Dogaru, care o folosește adesea și cu care am discutat de-a lungul timpului despre acest stil. De ce cred asta? Pentru că într-un oraș în care se construiește și se investește haotic, de multe ori fără să se gândească cineva la confortul fizic și estetic al oamenilor, astfel de oaze, cum sunt imobilele Art Deco, reprezintă evadări și o formă de terapie. Elementele decorative își răspund; în momentul în care intri într-un imobil care s-a păstrat cât de cât bine, îți dai seama că a existat o preocupare pentru sentimentul și confortul estetic al locatarilor. De exemplu, pardoseala mozaicată, luminatoarele care oferă lumină și jocuri subtile de culoare pe casa scării, băncuțele cochete care se află fie la intrare, fie la etaje, pentru vizitatori și locuitori, ca să-și poată lăsa bagajele și cumpărăturile, cât timp își caută înfrigurați cheia etc. Astfel de mici detalii te fac să simți că există o conexiune între tine și imobil, că a fost gândit și pentru sensibilitatea oamenilor, nu doar în logica unui utilitarism extrem și auster pe care îl întâlnim în blocurile comuniste sau în multe dintre cele construite în ultimii 30 de ani; suntem confruntați cu un utilitarism arid care ne oferă doar un loc în care să dormim după o zi de muncă apăsătoare.

Foto credit: Andreea Apostu.
„Imobilul nu era doar locul în care veneai să dormi 8 ore și apoi îți reluai viața activă, ci o formă de refugiu individualizat’

Andreea Apostu: În clădirile vechi, nu doar în cele Art Deco, ci și în cele din secolul al XIX-lea sau de la începutul secolului XX, avem de-a face cu paradigma „a trăi”, nu „a supraviețui”. Imobilul nu era doar locul în care veneai să dormi 8 ore și apoi îți reluai viața activă, ci o formă de refugiu individualizat, locul tău armonios în care te puteai desprinde de haosul orașului. Avea o identitate, afișată prin elementele sale decorative din fier forjat sau jocul volumelor, care îl distingeau imediat de peisajul din jur și crea pentru locatar o pauză necesară. Făcea asta chiar și în versiunile sale mai ieftine.

Luminator care separă scara. Foto credit: Andreea Apostu.
Imobilele Art Deco nu sunt protejate, asupra lor se fac tot felul de intervenții nefericite”

B365.ro: Pe de altă parte, ai intrat în blocuri Art Deco în care ai constatat o avansată stare de degradare. De pildă, ai găsit tomberoane la fiecare etaj care emanau mirosuri grele. Locuitorii lor nu au grijă de propriul lor spațiu. Ce presupune proiectul tău?

Andreea Apostu: Proiectul meu a pornit de la observația că aceste imobile nu sunt protejate, doar câteva se află pe Lista Monumentelor Istorice, cele proiectate de arhitecți importanți, cum ar fi Marcel Iancu sau Jean Monda. Nefiind protejate majoritatea, se fac tot felul de intervenții asupra lor, la exterior, desigur, dar mai ales la interior. Găsim țevi de gaz care sparg geamurile ușilor acelea foarte frumoase din fier forjat, masive, de la intrare. Sunt teribil de multe fire care traversează pereții, nenumărate adaosuri (gresie, faianță etc.) care strică estetica imobilului. Pentru că unele clădiri nu au fost construite cu ghenă încorporată, cum vedem la cele comuniste, locatarii au adăugat la fiecare etaj tomberoane care emană un miros foarte neplăcut. Imobilele nu sunt zugrăvite pe dinăuntru, nu mai sunt iluminate la fel. În perioada interbelică, a existat moda luminii indirecte, adică lumina care nu bate direct, ci mai întâi într-un perete sau într-un plafon, ajungând abia apoi la locatar. Multe dintre imobilele Art Deco din București au la intrare un astfel de plafon în care lumina bătea din fante laterale și apoi inunda, blândă, holul blocului. De cele mai multe ori, această formă de iluminat originală nu mai există, fiind înlocuită de o aplică așezată foarte rudimentar în mijlocul tavanului.

Foto credit: Andreea Apostu.
Foto credit: Andreea Apostu.
Am observat cât de repede dispar ușile din fier forjat sau luminatoarele, care sunt primele înlăturate în momentul unei renovări”

Andreea Apostu: Am vrut să păstrez în fotografii stadiul actual al imobilelor, chiar dacă, evident, există deja imixtiuni, pentru că am observat cât de repede pot să dispară detaliile originale. Cât de repede dispar ușile din fier forjat sau luminatoarele, acestea fiind primele înlăturate în momentul unei renovări și înlocuite cu versiuni atroce din termopan. Am vrut să creez acest inventar împreună cu o prietenă, Anita Crăciun, care tocmai redactează o lucrare de disertație despre locuire în imobilele interbelice. Vrem să facem un mic site sau blog pe care să punem imaginile culese de noi. Disertația Anitei este foarte interesantă, pentru că se bazează pe discuții cu locuitorii blocurilor interbelice, care ar trebui să fie incluse pe lista clădirilor de patrimoniu din București.

Foto credit: Andreea Apostu.
Când mi-au văzut fotografiile, mulți au avut un fel de revelație. Și-au dat seama ce se află dincolo de exteriorul acestor clădiri”

B365.ro: Cum a început pasiunea ta pentru descoperirea acestui oraș nevăzut de locuitorii lui?

Andreea Apostu: Am copilărit în Berceni, însă învățam la Școala Centrală (fostul Pensionat Domnesc de Demoazele), așa că vedeam aproape zilnic contrastul dintre cartierele comuniste și partea centrală a orașului, un spațiu care mă fascina prin clădirile sale vechi. Mă refer la zona Icoanei, a Bulevardului Dacia, Piața Romană. Deși nu aveam cunoștințele arhitecturale necesare ca să îmi dau seama ce văd de fapt, peisajul a avut un impact considerabil asupra mea, iar la un moment dat am reușit să pătrund în lumea interioară, mai ascunsă, a imobilelor Art Deco. Am constatat că majoritatea oamenilor cred că nu poți să te plimbi prin București, ci doar să te deplasezi din punctul A în punctul B pentru a rezolva diverse lucruri. Te gândești la treburile tale și nu te uiți la clădirile care sunt neîngrijite. Și eu eram cumva la fel, observam anumite detalii și diferențe, dar, în esență, mergeam doar de la Piața Romană la Institutul Francez sau la Școala Centrală. La un moment dat, paradigma s-a schimbat și mi-am dat seama că orașul merită să fie explorat. Mulți oameni, când mi-au văzut fotografiile, au avut un fel de revelație. Și-au dat seama ce se află dincolo de exteriorul acestor clădiri despre care de multe ori spunem: Ia uite ce bloc urât ! De fapt, sub neîngrijirea aceea există o seamă de detalii care îți arată cât de frumos a fost odată acel imobil.

Foto credit: Andreea Apostu.
“Am descoperit, cred, cel mai mic lift din București într-un imobil din Cartierul Armenesc”

B365.ro: Cum ai descoperit cel mai mic lift din București? Se află într-un imobil Art Deco și mai păstrează butonul original care se înroșește când liftul ajunge la tine.

Andreea Apostu:  Am descoperit din întâmplare în Cartierul Armenesc un lift extrem de mic, chipurile pentru 3 persoane, însă ușile batante făceau ca spațiul să fie mai redus. Nu știu dacă e într-adevăr cel mai mic. Ușa principală de fier era atât de îngustă încât inițial nici nu mi-am dat seama că acolo se află un ascensor. Am scris imediat despre el, iar ulterior am descoperit același model de lift într-un imobil de pe bulevardul Dacia. De asemenea, am publicat pe Via București, site realizat de ARCEN, un articol despre ascensor și felul în care era perceput în literatura interbelică.

Foto credit: Andreea Apostu.

B365.ro: Ai fotografiat și bolarzii de la Sun Plaza, dar și balustrada de ciocolată. Bolarzii îi știe tot orașul, balustrada de ciocolată, nu. De ce i-ai spus “de ciocolată”?

Andreea Apostu: Am găsit balustrada într-un imobil de pe strada Spiru Haret și povestea ei reflectă aceeași schimbare a modului meu de a mă raporta la oraș. Clădirea se află vizavi de Institutul de Cercetări Politice, unde aveam cursuri în urmă cu un deceniu. Am văzut-o, așadar, aproape zilnic timp de trei ani. La parter era un magazin de cartier de unde cumpăram în pauze tot felul de prostioare. Am aflat recent din presa vremii că acolo a funcționat în perioada interbelică un cabinet de masaj, a cărui proprietară era „diplomată la Paris”. Revenind la studenția mea, am observat încă de pe-atunci că imobilul are o arhitectură total diferită, dar nu am intrat niciodată. În urmă cu câteva luni, am observat, în plimbările mele, că ușa este deschisă și am descoperit înăuntru o scară întortocheată în stil Art Deco, a cărui balustradă este ciocolatie. Mi s-a părut deosebită. Imobilul are și o terasă, pe care, însă, nu am îndrăznit să mă duc, de teamă să nu fiu prea intruzivă.

Balustrada ciocolatie. Foto credit: Andreea Apostu.
Foto credit: Andreea Apostu.
În aceste imobile Art Deco am tendința de a rămâne cât mai mult timp. Există o atmosfera și un spirit al locului care mă interpelează, îmi vorbește”

Andreea Apostu: Mi se întâmplă adesea să intru în astfel de clădiri Art Deco și să am tendința de a rămâne cât mai mult timp. Se naște un sentiment de apartenență, simt că spațiul este protector. Senzația este dată de armonia cu care imobilele au fost dăruite de arhitecții lor. Felul în care lumina intră prin ferestre și grilaje, în care totul se colorează datorită unor geamuri verzi sau albastre, în care scara se unduiește în jurul casei liftului îmi oferă o emoție de natură estetică. La fel cum intri într-un templu sau o catedrală și rămâi țintuit locului ca să prinzi atmosfera prin toate simțurile, ca să o faci să rămână cu tine timp îndelungat. Sunt țintuită un pic, există o atmosferă și un spirit al locului care mă interpelează, îmi vorbesc și mă obligă să mă opresc.

Pardoseală mozaicată. Foto credit: Andreea Apostu.
În București am un sentiment de apartenență, există o familiaritate a peisajului, un mod al clădirilor de a răspunde sensibilității mele, pe care nu le-am aflat în altă parte”

B365.ro: La un moment dat ai tot zis că pleci și nu ai plecat din București. Am simțit o dezamăgire în tonul tău, una pe care o avem mulți dintre noi.

Andreea Apostu: Este o dezamăgire legată de societatea în ansamblul ei, dar și de București în particular. Nu pot să nu amintesc că este un oraș vulnerabil. În cazul unui cutremur major, efectele vor fi devastatoare. E foarte frustrant să constați că autoritățile nu iau măsuri legislative eficiente, care să crească ritmul de consolidare a clădirilor. M-am gândit de foarte multe ori să plec, dar am rămas. Când am fost în Franța, la studii, mi-a plăcut arhitectura locurilor, majoritatea centrelor vechi sunt adevărate muzee în aer liber, numai că nu am avut un sentiment de apartenență. Acea arhitectură îmi era străină pentru că nu am crescut înconjurată de ea. Exista o comunicare agreabilă, politicoasă, dar nu afectivă. Am avut sentimentul că acel spațiu nu îmi aparține, nu am contribuit la el, nu m-a modelat. M-a modelat acest spațiu bucureștean. Aici am un sentiment de apartenență, există o familiaritate a peisajului, un mod al clădirilor de a răspunde sensibilității mele, pe care nu l-am găsit în altă parte. Patrimoniul și câțiva oameni importanți în care cred m-au făcut să rămân, precum și speranța, din ce în ce mai mică, că la un moment lucrurile se vor schimba.

FOTO CREDIT: Andreea Apostu.
Foto credit: Andreea Apostu.
Îmi doresc ca legea să se aplice, adică orice mutilare să fie pedepsită, și oamenii să respecte clădirile. Îmi doresc ca Bucureștiul să fie un oraș iubit și văzut.”

B365.ro: Ce-ți dorești pentru București?

Andreea Apostu: Îmi doresc ca patrimoniul construit interbelic Art Deco și modernist să fie mai bine protejat, să intre într-o clasă de patrimoniu. Îmi doresc ca regulamentele pentru zonele construite protejate să fie respectate măcar, dacă nu îmbunătățite. Ar fi mare nevoie ca legea să se aplice, adică orice mutilare să fie pedepsită și oamenii să respecte clădirile. Îmi doresc ca Bucureștiul să fie un oraș iubit, iar oamenii să-l vadă. Am început proiectul acesta de a cerceta imobile și de a pune fotografii pe rețele de socializare ca să sensibilizez cumva oamenii, iar faptul că am reușit să îi fac pe câțiva să vadă frumusețea interioară a imobilelor m-a încurajat foarte mult. A vedea nu este o simplă funcție a ochilor, văzul se educă și cred că Bucureștiul poate fi iubit, dacă oamenii sunt învățați să vadă, nu o spun cu superioritate. Pur și simplu, bucureștenii pot învăța să vadă detaliile clădirilor, dincolo de stratul gros de neglijență”.

Prag mozaicat la intrare. Foto credit: Andreea Apostu.

 

Cookies