Spitalul de Ortopedie Foişor revine la normal. De luni începe internarea primilor pacienţi aflaţi prioritar pe listele de aşteptare

24 mai 2021
70 Afișari
Spitalul de Ortopedie Foişor revine la normal. De luni începe internarea primilor pacienţi aflaţi prioritar pe listele de aşteptare

Spitalul de Ortopedie Foişor, care timp de peste o lună a fost transformat în spital destinat exclusiv pacienţilor cu COVID, anunţă că revine la normal și începe de luni internarea pacienților aflați prioritar pe listele de așteptare.

Administrația spitaului Foișor a transmis că probele biologice recoltate după procedurile de dezinfectare şi nebulizare au ieşit negative, iar de luni reîncep internările.

Pacienții au fost deja contactați

Pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare au fost contactaţi personal de către medicii curanţi şi îndrumaţi procedural pentru a fi internaţi atunci când finalizează obţinerea biletului de trimitere pentru internare de la medicii de familie.

Toate probele biologice recoltate până la momentul de faţă sunt negative, iar procesul de validare procedurală continuă. Pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare au fost contactaţi personal de către medicii curanţi şi îndrumaţi procedural pentru a fi internaţi atunci când finalizează obţinerea biletului de trimitere pentru internare de la medicii de familie. Luni va începe internarea primilor pacienţi aflaţi prioritar pe listele de aşteptare

Aceştia precizează că va fi o procedură de internare în paşi clar stabiliţi, care cuprinde verificarea documentelor de internare, întocmirea formelor de internare, testarea rapidă a pacienţilor vaccinaţi cu ambele doze de vaccin sau testarea RT-PCR a pacienţilor nevaccinati, cu mijloacele proprii ale spitalului. Spitalul prin sprijinul ASSMB dispune de linie testare RT-PCR cu capacitate de 24 probe concomitente. După validarea probelor, pacienţii vor fi conduşi în saloane.

Analiză importantă a procedurilor de internare

După demararea internărilor de luni, se va reface o analiză a procedurilor de internare, astfel ca în zilele următoare să crească numărul pacienţilor internaţi şi să înceapă şi programul operator. Pacienţii vor primi individual informaţii în timp util de la medicii curanţi cu care au ţinut legătura.

Sâmbătă, conducerea spitalului anunţa că se derulează planul de implementare a evenimentelor administrative, de nebulizare virucidă nivel 5, de curăţenie înaltă, dezinfecţie înaltă, decapări, ceruire pentru închiderea porilor suprafeţelor tarchet, renebulizare finală, recoltări probe bacteriologice iar în caz de pozitivare vor fi reluate etapele pentru resecurizarea circuitelor iniţiale.

Spitalul Foișor era spital COVID din 10 aprilie după un mare scandal

Spitalul de Ortopedie Foişor a devenit spital COVID din 10 aprilie, când evacuarea pacienţilor cu afecţiuni ortopedice, unii dintre ei operaţi, urcaţi noaptea în ambulanţe sau în maşinile rudelor, a provocat reacţii puternice şi critici vehemente atât din partea corpului medical, dar şi a organizaţiilor de pacienţi şi a politicienilor. Decizia transformării în spital COVID a venit pe fondul creşterii îngrijorătoare a numărului pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care necesitau internare la Terapie Intensivă.

Cookies