Capitala rămâne fără spital de Dermato-Venorologie

de:
11 nov. 2010
1 Afișari
Capitala rămâne fără spital de Dermato-Venorologie

Spitalul Clinic „Scarlat Longhin” din Bucureşti va fi desfiinţat, anunţă Marius Savu, directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

„Spitalul trebuie închis. Este retrocedat familiei Mociorniţa de mult timp. Plătim chirie, nu avem voie să investim nimic acolo. Mâine (n.r. vineri) ar trebui să se închidă spitalul”, a declarat Marius Savu.

Secţiile de dermatologie nu vor fi desfiinţate, ci doar mutate în alte instituţii de sănătate publică din Capitală. Numărul de paturi va fi însă redus.

„Avem două variante unde să le mutăm. Să mergem în Colentina, pentru că aici e cea mai mare secţie de dermatologie din Bucureşti şi mai avem o variantă să mergem la Victor Babeş. Vom vedea ce se întâmplă”, a precizat directorul ASSMB.

Nici personalul nu trebuie să îşi facă griji spun autorităţile. Astfel, medicii se vor transfera odată cu secţia de dermatologie, iar asistentele şi infirmierele vor fi mutate la alte clinici din Capitală în funcţie de necesităţi.

Cookies