Spitalul Colentina, centru unic pentru bolnavii de coronavirus în Bucureşti

de:
16 mart. 2020
1 Afișari
Spitalul Colentina, centru unic pentru bolnavii de coronavirus în Bucureşti

„380 de pacienți sunt internați la Colentina. Dintre aceștia, trei sferturi pot fi externați, în următoarele zile, pot merge, în siguranță acasă. Ceilalți vor fi mutați la alte spitale. Trebuie să îi mutăm în maximă siguranță, poate dura 3-4 zile.”, a spus la Digi 24, și Bogdan Furtună, directorul medical al Spitalului Colentina.

„Noi vom trata pacienţii care au simptomatologie pentru secţiile noastre, dar în asociere au şi Covid, adică un pacient care are o pancreatită vine, se operează în serviciul de chirurgie, va fi operat pentru boala pe care o are dar are în asociere acest Covid. Un pacient care are un cancer gastric vine, se tratează în serviciul de gastroenterologie şi este tratat în paralel de acest Covid. Deci devenim suport pentru Balş dar în condiţia în care tratăm boala asociată cu covid”, mai spune doctorul Ioan Furtună, directorul medical al Spitalului Colentina.

Directorul medical spune că a pregătit din timp unitatea sanitară pentru noua situaţie.

„Noi suntem pregătiţi demult, pentru că ne-am făcut noi la nivelul spitalului scenarii, şi fiecare scenariu era pus în aplicare pentru orice moment şi orice hotărâre pe care o lua Ministerul. Trebuie să înţelegem că este o situaţie de criză naţională, medicii sunt în momentul ăsta cei din linia I. Am discutat cu personalul, se organizează echipe care vor interveni la o perioadă de timp regulată, vor ieşi ceilalţi, ceilalţi testaţi să fie în siguranţă, carantinaţi acasă 14 zile, avem personal cât să asigrăm orice scenariu de ture”, mai spune directorul medical.

Furtună spune că de luni începe procedura de suport, dar probabil va intra în vigoare de joi sau de vineri.

Cookies