Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti intră în renovare

de:
26 sept. 2012
4 Afișari
Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti intră în renovare

Investiţia se ridică la suma de 12.334.350 lei, conform indicatorilor tehnico-economici reactualizaţi de Consiliul Local Sector 1. 

Durata de execuţie a lucrărilor de consolidare şi modernizare a corpului A aparţinând Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti este de 16 luni, potrivit studiului de fezabilitate întocmit de administraţia locală. 

Spitalul Clinic de Urgenţă, situat în Calea Floreasca nr.8, dispune de 725 de paturi distribuite în 16 secţii, ce acoperă un spectru foarte larg de specialităţi: medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, toxicologie clinică, neurologie, hemodializă, chirurgie generală, chirurgie plastică şi reparatorie, chirurgie cardiacă şi a vaselor mari, neurochirurgie, ortopedie şi traumatologie, anestezie, terapie intensivă. De asemenea, există cabinete de consultaţii şi pentru alte specialităţi precum ORL, oftalmologie, ginecologie, dermatologie, psihiatrie, chirurgie maxilo-facială, recuperare şi medicină fizică şi balneologie.

Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a fost înfiinţat pe 5 mai 1934 chiar în clădirea „Salvării” de atunci, ulterior funcţionând într-o clădire distinctă. 

În primăvara acestui an, Primăria Sectorului 1 a asigurat finanţarea de aproximativ 15 milioane de euro şi pentru construcţia celui mai mare spital de chirurgie cardio pentru copii din Sud-Estul Europei. Capacitatea clinicii a fost stabilită la 110 paturi (saloane şi secţiile de terapie intensivă), dispuse pe patru niveluri. Parterul va funcţiona ca unitate de primiri urgenţe, diagnostic, internări – cameră de gardă şi laboratoare de analize medicale, etajele 1 şi 2 vor avea funcţiuni de spitalizare pe categorii de vârstă, etajul 3 va fi destinat blocului operator septic şi secţiei ATI, iar etajul 4 va fi ocupat de un bloc operator aseptic şi secţia ATI. Detalii găsiţi aici

Cookies