Spitalul Clinic Colentina a redactat o nouă solicitare pentru obținerea avizului de funcționare în regim mixt (COVID și non-COVID). Solicitarea urmează să fie depusă la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti în cursul zilei de vineri, potrivit Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB).
„În data de 5.03.2021, Spitalul Clinic Colentina a depus la Direcția de Sănătate Publică București o solicitare pentru obținerea avizului temporar de funcționare în regim mixt (COVID și non-COVID), înregistrată la DSP cu numărul 7374/05.03.2021;
Urmare abrogării Ordinului MS nr.555/2020 și apariției Ordinului MS nr. 434/26.03.2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19, modificat ulterior prin Ordinul MS nr. 537/23.04.2021, pentru Spitalul Clinic Colentina a apărut necesitatea depunerii unei noi cereri la DSP București, în acord cu noile reglementări, prin care să solicite obținerea avizului temporar de funcționare în regim mixt (COVID și non-COVID);
În acest sens, și având în vedere și îmbunătățirea situației epidemiologice la nivelul întregii țării, Spitalul Clinic Colentina a redactat o nouă solicitare, pe care urmează să o depună la DSP București în cursul zilei de vineri, 6.05.2021.”, potrivit sursei citate.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) menționează că, „în ciuda dificultăților din ultimul an, Spitalul Clinic Colentina a continuat să asigure asistență medicală și pacienților non-COVID, în spații special amenajate, dar numai în regim de spitalizare de zi.”
„În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii neverificate, potrivit cărora Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară COVID-19, „se deschide pentru toţi pacienţii”, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (A.S.S.M.B.), în administrarea căreia se află spitalul, face următoarele precizări: