BAZAR

Spitalele publice ar putea avea secţii private

„Vorbim despre un proiect privind creşterea veniturilor medicilor, prin care urmărim creşterea veniturilor acestora, dar şi reducerea exodului, pornind de la principiul fundamental din sănătate, respectiv acela că singurii care aduc bani în sistem sunt doctorii. Potrivit noului proiect, medicul va fi obligat să opteze dacă lucrează cu normă întreagă, respectiv şapte ore, în spitalul public. În cazul în care a optat să lucreze în spitalul public cu normă întreagă, atunci în aceeaşi unitate sanitară va putea lucra peste programul de lucru, în sistem privat”, a explicat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

O altă opţiune a medicului ar fi să lucreze doar câteva ore în spitalul public, iar în rest, într-o unitate sanitară privată.

„Aşadar, medicul care nu vrea să lucreze în sistemul public cu normă întreagă va face publică decizia şi atunci va avea dreptul să lucreze într-un spital privat, în cel de stat rămânând doar cu normă redusă”, a mai spus ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă în care a vorbit despre proiectele legislative privind reforma în sistem.

În aceste condiţii, pentru medicii care aleg prima variantă, respectiv aceea de a fi cu normă întreagă la stat, spitalele vor pune la dispoziţia lor secţii sau paturi private.

„Fiind vorba despre un sistem privat, consultaţiile în aceste secţii vor fi plătite de către pacient, în mod direct, sau prin asigurările private ale acestuia. Tariful perceptul de unitate sanitară pentru secţia sau paturile private vor fi afişate. O cotă din tariful pe care îl încasează medicul îl pune la dispoziţia echipei cu care lucrează, iar o parte, spitalului”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a subliniat că toată activitatea privată din spitalul public se desfăşoară în afara programului de lucru, acest model funcţionând cu succes, de zeci de ani, în spitalele publice din Franţa.

Din suma încasată de către medic, 60% rămâne acestuia, 30% va reveni echipei medicale, iar 10%, spitalului, a mai spus ministrul, precizând că numărul paturilor private nu va putea depăşi 20% din totalul celor publice.

Potrivit lui Nicolăescu, acest proiect va fi aplicat mai întâi în sistem pilot, în primul semestru din 2014.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button