Extinderea spitalelor va putea fi făcută prin autorizare directă în București, după ce regulamentul Planului Urbanistic General (PUG) a fost modificat în ansamblu, vineri, la propunerea de suplimentare a ordinii de zi din partea consilierilor generali ai PNL, cu susținerea PSD. Proiectul a fost adoptat cu 35 de voturi pentru, unul împotrivă și 15 abțineri care au aparținut USR.
Proiectul PNL a fost pus pe ordinea de zi fără dezbatere publică, și a fost gândit ca o urgență pentru ca Spitalul Universitar de Urgență să poată fi extins. Însă Regulamentul Planului Urbanistic General a fost modificat în ansamblu, astfel că extinderea oricărui spital va putea fi făcută prin autorizare directă, fără aprobarea unui plan urbanistic zonal (PUZ) înainte, și fără o limită de înălțime și de ocupare a terenului, inclusiv în zone protejate, precizează Hotnews.
”În cazul extinderii și/sau construirii pe același amplasament de clădiri pentru spitale administrate de către Ministerul Sănătății Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București sau alte ministere și structuri centrale, lucrări realizate pe parcele aflate inclusiv în zone construite protejate și finanțate exclusiv din fonduri publice, se permite autorizarea directă cu respectarea prevederilor prezentului regulament pentru fiecare zonă/subzone/UTR în cauză și cu avizul Ministerului Culturii pentru zone protejate”, se arată în proiectul de hotărâre propus de PNL și aprobat de consilierii generali.
Proiectul a fost elaborat pentru a se putea extinde Spitalul Universitar, și pentru care este prevăzută finanțare nerambursabilă prin PNRR, întrucât primarul general Nicușor Dan nu a semnat certificatul de urbanism, condiție obligatorie înainte de elaborarea studiului de fezabilitate. Mai multe detalii AICI.
Consilierii generali PNL au solicitat în nenumărate rânduri executivului PMB deblocarea acestei investiții publice și extiderea spitalului, despre care spun că se va pierde finanțare de 1 miliard de euro accesați prin programe de finanțare din surse nerambursabile- PNRR, cât și fonduri bugetare, dacă nu se depune studiu de fezabilitate până în iunie.
„Primăria Generală nu a dat dovadă că ar fi interesată de acest subiect, deși se pot pierde foarte mulți bani.
Astfel că grupul PNL propune în ședința de astăzi a Consiliului General dezbaterea și aprobarea proiectului privind modificarea Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Municipiului București (R.L.U. aferent P.U.G.-M.B.) aprobat prin H.C.G.M.B. 269/2000 pentru a acorda posibilitatea autorizării directe în cazul extinderii și/sau construirii pe același amplasament de clădiri pentru spitale publice”, a transmis PNL București înainte de ședința Consiliului General.
PNL a acuzat Primăria Capitalei că blochează extinderea Spitalului Universitar deoarece Nicușor Dan nu a semnat certificatul de urbanism. Primarul a declarat, anterior, însă că terenul este încadrat ca spațiu verde și că legea nu îi permite să diminueze suprafața spațiilor verzi, iar pentru a putea da aprobările necesare, trebuie modificată legea, astfel încât să permită diminuarea spațiilor verzi și pentru spitale, nu doar pentru alte obiective de utilitate publică.
Liberalii au transmis că terenul care figurează ca spațiu verde în curtea spitalului nu mai este de mult spațiu verde în fapt, acolo fiind construită o parcare și un heliport. La penultima ședință de Consiliu General, tot consilierii PNL au venit cu varianta anulării PUZ-ului de zonă protejată, parțial, pe terenul spitalului.
Spitalul Universitar de Urgență a cerut Consiliului General al Municipului Bucuresti identificarea, de urgență, a unei solutii legale care să facă posibilă autorizarea lucrărilor de construire în vederea extinderii, se arată în expunerea de motive a proiectului. Proiectul de modernizare are două faze – una cu bani de la Compania Națională de Investiții și una cu bani din PNRR.
Faza 1 presupune: Modernizare, extindere si reabilitare ambulatoriu, corp B cu regim de inaltime D+P+2E; realizare aparat filtru de acces, vestiare personal, extindere, modernizare si reabilitare spatii invatamant – sali cursuri, amfiteatru – corp D; modernizare si reabilitare prosectura-morga-corp e; realizare corp I cu regim de inaltime S+P+3+4R – clinica, dializa, balneologie, centru donare, sali multifunctionale, cabinete medicale; reabilitare si modernizare aripile A1, A2 ale Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti;
Faza II presupune: Extinderea corpurilor A1, A4, A5, cu regim de inaltime variabil S+P+3-4R-7R pentru extindere bloc operator 10 sali operatie, postoperator si ATI, realizare aparat filtru – Receptie pentru acces si distributie pacienti, noduri circulatie verticala pentru separarea fluxurilor medicale si conformare ISU privind evacuarea in caz de incendiu si exploatarea in siguranta a SUUB, parcare publica 320 locuri pentru medici si pacienti, reconfigurarea spatiilor verzi cu sporirea numarului de arbori plantati, pentru imbunatatirea si sporirea barierei verzi de protectie si aplicarea unui concept modern de energie alternativa pe intreg ansamblul construit.
Îți recomandăm să citești și: