Consiliile de administraţie ale spitalelor au fost constituite după ce unităţile au trecut în administrarea Primăriei Capitalei în urma procesului de descentralizare. Din consiliul de administraţie al spitalelor fac parte opt persoane: două numite de consiliile locale (sau CGMB), două de Ministerul Sănătăţii, una de primar, una de Universitatea de Medicină, una de Colegiul Medicilor, una de Ordinul Asistenţilor Medicali. Ultimele trei au statut de invitat. „În această perioadă se discută şi metodologia de concurs care urmează să fie stabilită de primarul general în baza unui cadru general elaborat de Ministerul Sănătăţii”, a spus Marius Savu pentru zf.ro. În Bucureşti există peste 40 de spitale, dintre care 21 au fost preluate de Primăria Capitalei în urma descentralizării.