Uniunea Armenilor din România prezintă cea de-a VII-a ediție a Festivalului Strada Armenească, între 26 și 27 august, în premieră la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București. Cultura și tradițiile armenești vor fi sărbătorite în mijlocul naturii urbane. Vreme de două zile, Grădina Botanică va găzdui zece concerte de muzică live ale unor mari artiști din Armenia și România, două DJ sets, târg meșteșugăresc. În plus vom avea parte de un spectacol culinar cu gastronomie internațională, cafea la nisip, două expoziții, o bibliotecă în natură, realizată de Editura Ararat, ateliere de dansuri armenești și sculptură tradițională în piatră (Khachikar). Mai jos, interviu cu Varujan Pambuccian, deputat în Parlamentul României, reprezentant al Uniunii Armenilor din România.
Ediția specială “la picnic” a Festivalului Strada Armenească aduce două zile de poveste, pentru cei care doresc să descopere un eveniment aflat la granița dintre culturi, generații, tradițional și contemporan, aducând în prim plan cultura armeană în vastele ei manifestări, dar și diversitatea culturală a Bucureștiului. Cei mici vor avea o zonă dedicată, unde se vor putea juca în natura urbană, iar între orele 12.00-14.00, vor putea asculta povești armenești sau vor participa la ateliere. Intrarea este liberă.
Ligia Keșișian (curatoarea Balkanik Festival, poetă și promotoare a mișcării World Music în România aduce la Festivalul Strada Armenească 2023- Ediție specială la picnic de la geamparale la salsa și cântece rare, pe care nu le auzi la radio. Vom dansa pe muzica Ligiei, acompaniată de Lucas Molina – percuție live, pe 26 august, între orele 15.00 și 17.00.
Mahala Rai Banda va oferi un show incendiar, sâmbătă 26 august, de la 19.30 pe scena din Grădina Botanică. Din Brazilia și până în Japonia, din SUA și pînă în Noua Zeelandă, Mahala Rai Banda și-a trecut în palmares mai mult de 800 de concerte în peste 30 de țări. La granița dintre muzica lăutărească și renumitul balkan beats, Mahala Rai Banda îmbină riffuri minunate de trompetă, saxofon, trombon și voci sălbatice.
Unul dintre cele mai vechi meșteșuguri armenești, care datează încă din secolul al IX-lea, este cel al Khachikarurilor, sculptura crucilor în piatră. La festival vine Narine Poladian, o armeancă din Liban care a studiat Arhitectura de interior. În anul 2018, în timpul unui stagiu de voluntariat din cadrul programului Birthright Armenia, Narine a fost fermecată de procesul realizării crucilor din piatră de tip Khachikar, devenind, după ce a terminat ucenicia, prima femeie care realizează astfel de sculpturi tradiționale armenești. La festival, Narine va susține patru ateliere atât sâmbătă, 26 august, cât și duminică, 27 august, în două sesiuni, de la orele 12 și 16.
“Odinioară, în București, armenii au constituit o comunitate etnică numeroasă și bine închegată. În secolul al XVII-lea, mahalaua Armenească se afla în afara orașului. În anul 1742 domnitorul Mihai Racoviță dă voie armenilor din oraș să își construiască o biserică de zid, în Ulița Armenească. Pe locul vechii biserici a fost ridicată în 1915 actuala catedrală, situată la intersecția bulevardului Carol I cu strada Armenească”. Alexandru Ofrim, “Străzi vechi din Bucureștiul de azi”. Armenii și-au organizat comunitatea aproape de o zonă comercială importantă a Bucureștiului, Târgul de Afară, Târgul Moșilor.
B365.ro: Care este istoria Festivalului Strada Armenească și ce reprezintă strada Armenească pentru dezvoltarea orașului?
Varujan Pambuccian: Din vechime, Strada Armenească a fost localizată în mahalaua Armenească, aflată pe atunci aproape de marginea Bucureștiului, care a devenit centru între timp. În zonă existau câteva mahalale etnice, cea armenească, cea evreiască, cea a grecilor și a romilor pe care, de altfel, îi găsim peste tot în București. Cam asta era structura etnică a zonei, pe lângă comunitatea majoritar românească. De aceea, Festivalul Strada Armenească a fost gândit, de la bun început, ca unul al Străzii Armenești, al Cartierului Armenesc, și atunci este firesc să ne invităm vecinii, pe evrei, pe greci și pe romi. Fiind festivalul unui cartier, la el participă fiecare dintre comunitățile care trăiau în proximitatea Străzii Armenești.
B365.ro: Vă implicați direct în organizarea Festivalului Strada Armenească?
Varujan Pambuccian: M-am implicat încă de la început în conceperea programului și în prezentarea festivalului Strada Armenească. De câțivi ani nu-l mai prezint eu, dar la început l-am prezentat și l-am construit împreună cu tinerii din comunitate. Cartierul armenesc s-a dezvoltat organic, acolo s-au așezat câteva familii de armeni, după care au venit altele și așa a luat ființă actuala stradă Armenească, de-a lungul căreia casele erau în general locuite de armeni. Ușor ușor, cartierul a crescut în jurul acestei străzi, ea fiind artera principală. Acolo s-a construit mai târziu și prima biserica armeană, înlocuită după aceea de Catedrala actuală, a cărei temelie a fost pusă în anul 1911. Planurile au fost semnate de arh. Dimitrie Maimarolu și de arhitectul de origine armeană Grigore C. Cerchez, având ca model catedrala de la Vagharsapat-Etchimiadzin din Armenia. Construcția a fost terminată la 6 sept 1915. În fața catedralei se află o clădire dreptunghiulară cu etaj care poartă numele de Casa Culturală Armeană “Hovsep și Victoria Dudian” care adăpostește biblioteca și muzeul comunității armene, Construcția a fost ridicată în anii 1942-1944 pe locul vechii școli armenești. Catedrala are foarte multe elemente de arhitectură provenite din catedrala principală a armenilor, cea de la Etchimiadzin, Vaticanul armenilor.
B365.ro: Biserica armenească este umbrită de mastodontul părăsit, un bloc uriaș ridicat în Zonă Construită Protejată.
Varujan Pambuccian: Mastodontul a afectat structura de rezistență a bisericii, edificiul se crăpase și se deschidea ca o carte. Am reușit atunci să o aducem la normal, dar nu am reușit să anulăm autorizația de construcție a unui bloc care, până la urmă, s-a dovedit a fi un pericol pentru toată zona. După ce clădirea a luat foc, în mod suspect, a devenit un pericol pentru toată lumea. Este prea scump ca să o dărâme și prea scump ca să o consolideze.
Despre blocul părăsit, aici: Turnul de birouri-fantomă de lângă Armenească a afectat structura de rezistență a bisericii. În altar au apărut fisuri, iar din bloc cad bucăți mari de tablă
B365.ro: Ce s-a întâmplat, după venirea comuniștilor, cu una dintre cele mai puternice, mai prospere și mai închegate comunități etnice din București, cea armeană?
Varujan Pambuccian: Din păcate, mulți dintre armenii din București au fost trimiși în domiciliu forțat sau au fost deportați în Siberia. A fost cazul personalităților culturale și a celor din comunitate care erau mai înstăriți. Cei care au reușit să fugă în Occident s-au salvat cât de cât, dar cel mai rău a fost pentru cei care au răspuns mirajului de a pleca în Armenia. Cei care au ajuns acasă, în patria lor, au fost arestați și exilați în Siberia.
Varujan Pambuccian: Există și armeni foarte vechi în București, sunt urmașii celor care au venit după anul 960 și s-au stabilit inițial în zona Moldovei, în cele 3 județe din sudul Basarabiei care nu mai fac parte din România. Ei au reprezentat primul val de armen care s-a stabilit în România. După anul 1919 s-a adăugat al doilea val de armeni, format din cei care au scăpat din genocidul din Turcia, România fiind prima țară europeană care a primit refugiați armeni. Guvernul liberal de atunci a sfătuit comunitatea armeană să înființeze un ONG, ca să folosim limbajul de acum, care să se ocupe de aducerea armenilor în siguranță din Turcia și să își asume responsabilități legate de integrarea lor în societatea românească. Acest ONG s-a numit Uniunea Armenilor din România și a avut o existența neîntreruptă, nu a fost desființat nici în perioada comunistă; nu a mai funcționat, dar nu s-a desfințat. Avem o formațiune politică cu peste 100 de ani vechime.
B365.ro: Familia dumnevoastră s-a refugiat în România, în urma genocidului armenilor din Turcia din anii 1915-1923.
Varujan Pambuccian: Familia mea ducea un trăi tihnit în Adana, fosta capitală a regatului cruciat armean al Ciliciei. Străbunicul meu, Mesia, a fost ucis pe loc. Bunicii mei au fost luați în convoi și duși spre deșertul Deir es-Zor. Într-un gest disperat, bunica l-a aruncat pe unchiul meu într-o groapă cu copii armeni uciși, sperând că o vecină îl va lua de acolo mai târziu. L-a salvat în timpul nopții, și-a riscat viață făcând lucrul acesta, dar a reușit. Familia mea a ajuns în România via Cipru. A fost un drum complicat, ei sperând tot timpul că lucrurile vor reveni la normal și că se vor putea întoarce acolo unde își aveau rostul. Nu a fost să fie așa.
B365.ro: Ce simțiți acum când vă plimbați pe strada Armenească, multe clădiri sunt neîngrijite, armenii au plecat demult.
Varujan Pambuccian: Până la urmă, asta a fost istoria. Erau reședințe private armenești care au fost naționalizate, unele nu au mai fost retrocedate, altele au fost vândute. Nu ai cum să dai înapoi istoria, aceasta este lucrul pe care trebuie să-l înțelegem, dar poți să faci ceva ca ea să nu fie uitată.
B365.ro: De ce să vină lumea la Festivalul Strada Armenească?
Varujan Pambuccian: Pot să spun că la acest festival, bucureștenii pot să vadă câte ceva din lucrurile pe care nu au cum altfel să le vadă în mod obișnuit. Pot să vadă cum arată tradiția culturală armenească, pentru că festivalul promovează tradiția populară iar pentru partea de tradiție cultă avem un alt moment, Ziua Culturii, Limbii și Alfabetului armean, care va fi pe 12 octombrie. Festivalul Strada Armenească este despre viața de zi cu zi, despre cultura armenilor și a vecinilor noștri din cartier, a grecilor, a evreilor, a romilor și a românilor.
Mai jos, programul Festivalului Strada Armenească.
