Senatul a refuzat să dea acordul primăriei Capitalei pentru construirea unui traseu pietonal în spatele Casei Poporului, solicitare înaintată de primarul Nicușor Dan în decembrie anul trecut. Și Camera Deputaților a formulat același refuz către București. Motivul ar fi legat de o suprapunere a traseului cu infrastructura utilitară. „Sunt utilităţi ale clădirii acolo care ar trebui relocate şi nu era foarte clar acest aspect”, a declarat Narcis Mircescu, vicelider al grupului USR din Senat, membru al partidului care susține, de altfel, dărâmarea zidului și redarea spațiului verde Bucureștiului și bucureștenilor.
Demolarea zidului de beton din jurul Parlamentului și tranformarea peluzei într-o zonă de relaxare și punct de atracție turistică a fost dezbătută de clasa politică încă din anul 2007. Problema securității Parlamentului și cea a fondurilor necesare lucrării de demolare și reamenajare a spațiului au fost principalele bariere în calea demolării gardului. Cu toate astea, indiferent de culoarea politică, toți politicienii care s-au perindat pe la putere, de la fostul premier Adrian Năstase (PSD), fostul ministru Elena Udrea (PD-L), trei foști președinți ai Camerei Deputaților – Roberta Anastase (PD-L), Bogdan Olteanu (PNL) și Valeriu Zgonea (PSD) – și fostul președinte al Senatului, Mircea Geoană (PSD), se numără printre cei care s-au implicat în dezbaterile pe acest subiect. Ultimul partid care a anunțat că vrea dărâmarea zidului este USR.
Şerban Marinescu, membru al Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism a Municipiului Bucureşti, este cel care a anunțat că Biroul Permanent al Senatului a refuzat să dea Primăriei Capitalei acordul pentru construirea traseului pietonal prin spatele Casei Poporului.
„Astăzi, Biroul Permanent al Senatului a refuzat să acorde Primăriei Bucureşti acordul pentru a construi un pietonal prin spatele Casei Poporului. Pietonalul făcea parte din PIDU, aprobat de ani de zile, şi ar fi fost un prim pas extrem de important în realizarea Parcului Uranus. Cât Anca Dragu a fost preşedinte al Senatului ne apropiasem foarte mult de începerea unor lucrări de deschidere la Parlament”, a scris Şerban Marinescu, luni, pe Facebook.
Informaţia a fost confirmată, pentru AGERPRES, şi de Narcis Mircescu, vicelider al grupului USR din Senat. El a precizat că la Camera Deputaţilor a fost luată o decizie similară, ca urmare a faptului că traseul se suprapunea cu infrastructura utilitară.
„Principalul motiv este legat de o suprapunere a traseului cu infrastructura utilitară. Sunt utilităţi ale clădirii acolo care ar trebui relocate şi nu era foarte clar acest aspect. A fost respinsă pe acest motiv, în Camera Deputaţilor. Practic, este o decizie identică, pe acelaşi motiv ca la Camera Deputaţilor”, a spus acesta.
În decembrie 2021, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor lua act de o scrisoare a primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, prin care acesta solicita acordul administraţiei Palatului Parlamentului pentru realizarea unui traseu pietonal şi de biciclişti cu infrastructura aferentă Calea 13 septembrie nr. 55, 57 – traversare Uranus – MNAC.
Edilul Capitalei solicita, printr-o scrisoare, „acordul administraţiei Palatului Parlamentului pentru strada nou propusă, amenajările propuse şi pentru străpungerile ce se vor efectua în gardul Palatului Parlamentului”, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire şi a organizării lucrărilor de execuţie pentru proiectul de referinţă.
Cazul irlandezului băut a arătat nu doar slaba securitate de la Palatul Parlamentului, ci și faptul că zidul comunist este inutil, privând Bucureștiul de un spațiu verde care poate fi loc de promenadă.
Irladezul a intrat nestingherit în prima zi de Crăiciun în sediul Parlamentului după ce a sărit gardul, a traversat curtea și a spart un geam de la demisol. Distanța de la gard la clădire este impresionantă. Abia după ce a intrat în clădire a fost observat de ofițerii de la SPP, iar jandarmeria a alertat Poliția. O suită de instituții au fost angrenate subit în oprirea chefliului care a pătruns în Palatul Parlamentului, clădire pe care, conform spuselor sale, a confundat-o cu hotelul unde era cazat.
„Faptul că un beţiv irlandez intră netulburat în Casa Poporului arată că perimetrul ăla de securitate ceauşist, mai mare decât al Capitoliului şi Pentagonului la un loc, e o glumă. Gardul Casei Poporului trebuie dărâmat, spaţiul redat oraşului iar controlul să se facă la uşi, ca în toată lumea civilizată, nu la 1km de clădire.”, a fost de părere Sorin Ioniță, expert în administrația publică.