Sperăm că n-aveți drum cu tramvaiul pe Olteniței. Liniile 1 și 10, blocate la ieșirea de la capătul de linie Romprim. STB anunță un „incident tehnic”

12 mai 2025
8702 afișări
Sperăm că n-aveți drum cu tramvaiul pe Olteniței. Liniile 1 și 10, blocate la ieșirea de la capătul de linie Romprim. STB anunță un „incident tehnic”
Sperăm că n-aveți drum cu tramvaiul pe Olteniței. Liniile 1 și 10, blocate la ieșirea de la capătul de linie Romprim. STB anunță un „incident tehnic” | Sursa foto: STB/Facebook

Societatea de Transport București anunță că la acest moment liniile de tramvai cu indicativele 1 și 10 sunt blocate pe Șoseaua Olteniței. Conform informațiilor oferite, mijloacele de transport public de suprafață nu pot înainta din cauza unui incident tehnic.

UPDATE ora 13:44: STB a anunțat că la acest moment linia 1 circulă normal:

Linia 1 funcționează normal la capătul de linie Romprim de la ora 13:35.

UPDATE ora 13:26: STB a transmis că tramvaiele linie 1 circulă pe același traseu cu linia 10 la capătul de linie Romprim:

Tramvaiele liniei 1 circulă comun cu linia 10 la capătul de linie Romprim.

Liniile 1 și 10, blocate pe Șoseaua Olteniței

Bucureștenii care circulă în mod normal cu liniile 1 și 10 sunt anunțați că la acest moment cele două tramvaie sunt blocate. Vehiculele au rămas împotmolite pe Șoseaua Olteniței din sectorul 4 al Capitalei.

Conform informațiilor oferite de contul de „X” (fost Twitter) STB SA Clienți, mijloacele de transport public de suprafață sunt blocate chiar la ieșirea de la capătul de linie Romprim. Motivul transmis cetățenilor este „incident tehnic”, însă STB nu a oferit mai multe detalii:

Liniile 1 și 10 – blocate pe Sos. Oltenitei, la iesirea de la capatul de linie Romprim. Cauza: incident tehnic.

În acest context, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze la mijloace de transport alternativ până la reluarea circulației normale în zonă.

În mod normal, liniile afectate de acest incident tehnic funcționează după cum urmează:

  • Linia 1 – Circulă între capetele de linie „Romprim” ‎și „Bd. Banu Manta”. Această linie are un traseu lung, având total de 29 de stații în care efectuează opriri.
  • Linia 10 – Circulă între capetele de linie „Romprim” ‎și „Bd. Banu Manta”. Această linie are un traseu puțin mai scurt față de cea precedentă, existând doar 24 de stații în care efectuează opriri.

Nu sunt singurele linii STB ce au întâmpinat probleme luni, 12 mai 2025. Tot din cauza unor incidente tehnice au fost afectate și liniile:

  • 4 și 36 – blocate pe Șoseaua Pantelimon, în stația Șos. Iancului, pe sensul spre Bd. Lacul Tei.
  • 62 – blocata la capătul de linie Colegiul Tehnic Iuliu Maniu.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies