Spectaculoasa istorie a Casei Algiu-Toma Stelian de pe Calea Victoriei. Consolidată de Nicu Ceaușescu, clădirea a devenit sediul GDS și Green Hours, cel mai tare club de jazz din București
Spectaculoasa istorie a Casei Algiu-Toma Stelian de pe Calea Victoriei. Consolidată de Nicu Ceaușescu, clădirea a devenit sediul GDS și Green Hours, cel mai tare club de jazz din București. În imagine, Casa în anii '90, sursa: Green Hours Lives, pagina de facebook.
Tineretul din ziua de azi, care ajunge în grădina sau în underground-ul Green Hours pentru jazz, vorbe și bucurie, poate că nu știe paradoxala istorie a Casei Algiu-Toma Stelian.
Casa Algiu-Toma Stelian, Calea Victoriei 122. Foto credit: campaniamea.declic.ro. Mesajul artistului Dan Perjovschi afișat pe balconul casei, azi sediul G.D.S.
Mai degrabă, lumea a auzit de Mircea Tiberian, de Johnny Răducanu sau de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu de la “ghedese”, de Revista “22”, decât de Toma Stelian, proprietarul casei la început de secol XX, marele colecționar de artă, avocatul care a revoluționat legislația insolvenței în Europa, doctor în drept la Universitatea din Paris și diplomat al Școlii de Științe Politice din Orașul Luminilor.
Fațada Casei Algiu-Toma Stelian dinspre Calea Victoriei. Sursa imaginii: Tudor Chira, tudorchira.ro.Fațada Casei Algiu-Toma Stelian dinspre curtea interioară. Sursa imaginii: Tudor Chira, tudorchira.ro.Foto: Green Hours, instagram.
Casa Algiu-Toma Stelian, de la imobil reprezentativ pentru Micul Paris, înfrumusețat de arh. Paul Gottereau, la loc de întâlniri uteciste, sediul GDS și Green Hours, primul bastion al muzicii libere în Bucureștiul postcomunist
În anii ’90, pe vremea când Centrul Vechi -așa cum îl știm azi- era o ruină desăvârșită, Green Hours însemna singurul loc din București unde bătea un vânt primăvăratic de jazz și libertate.
Sub străvechiul arbore, cu trunchi de nu-l puteau cuprinde numeroase brațe, uriaș, (azi, din păcate, dispărut, cum am văzut chiar ieri), în grădina Casei Algiu-Toma Stelian, ziua se făcea noapte și noaptea zi, se legau și se desfăceau prietenii, se coceau proiecte artistice, se închegau, se lungeau vorbe, se citea Revista “22”.
Toată boema orașului era adunată într-un singur spațiu însuflețit de un sentiment de libertate fără limită. Alt loc nu exista în București, nu aveam terase, cluburi, concerte live, viață urbană variată și de la sine înțeleasă, ca azi. Una era să bați din palme când se ducea Iliescu la IMGB, alta era să spui ce crezi despre primul activist al țării, în grădina ghedese-ului.
Casa Algiu-Toma Stelian în anii ’90. Sursa: Arhiva de Fotografie, arhivadefotografie.ro.Grădina Casei Algiu-Toma Stelian și fațada din curtea interioară. Foto credit: Green Hours, instagram.
Venerabila Casă boierească “Algiu-Toma Stelian”, inima orașului tânăr, cel mai cool loc după 45 de ani de comunism
Tinerii descopereau spectacole de teatru independent alternativ, concerte de jazz și chitară clasică, idei noi, muzică nouă.
Bătrâna Casă Algiu-Toma Stelian trăia o a două tinerețe și devenea loc emblematic de creativitate și întâlnire al intelectualilor și artiștilor, al tuturor celor care până 1989 nu puteau să respire în București. Aici s-a născut Teatrul Luni, primul teatru independent din București, aici au debutat zeci de artiști tineri și foarte diferiți, actori și regizori cu nume sonor azi, aici a apărut o nouă estetică a muzicii și artei teatrale bucureștene.
1994. Bătrâna Casă Algiu-Toma Stelian a fost ocupată de primii hipsteri din Bucureștiul trezit din comunism. Până în 1989, clădirea a aparținut Uniunii Tineretului Comunist
Casa Algiu-Toma Stelian este monument istoric, cod B-II-m-B-1986, și a fost cumpărată de la familia Algiu, în 1895, de Toma Stelian (1860-1925). Avocat, profesor universitar de Drept Comercial (la Iași și București), om politic liberal și împătimit colecționar de artă, Toma Stelian a locuit aici până în 1914 când s-a mutat în Palatul proiectat de arh. Ion D. Berindei pe Șoseaua Kiseleff, azi sediul PSD. Toma Stelian avea să deschidă în impunătoarea vilă în stil francez, de la Șosea, Muzeul care avea să-i poarte numele.
Toma Stelian, imagine colorizată de Tudor Chira, tudorchira.ro.
Constantin Bălăceanu Stolnici în “Memoriile unui boier de viță”: Acest Toma Stelian a fost un remarcabil personagiu, aparținând elitelor românești de la cumpăna veacurilor XIX-XX, pe care lumea l-a uitat. A fost un mare avocat, un om politic important, dar mai ales un mare colecționar de opere de artă. Nu l-am cunoscut, căci a murit în 1925, dar a avut un rol major pentru mine. Tatăl meu a cunoscut-o pe mama mea în 1921 la o recepție sau un bal în palatul Toma Stelian de la Șosea, unde se află acum sediul PSD. Pot spune că acolo s-au pus bazele viitoarei mele existențe.
Palatul Toma Stelian de pe Kiseleff, azi sediul PSD. În imagine marchiza cladirii fotografiată de Irina Dimiu, autoare a volumului „Marchizele, bijuterii ale caselor bucureștene”, ed. Vremea, 2026.
Lucrarea lui Toma Stelian, “Falimentul, studiu de legislație comparată și de drept internațional”, a stat la baza reformei legislației franceze în materie de insolvență. Între anii 1917 și 1919, Toma Stelian a prezidat misiunea parlamentară a Consiliului Național Român la Paris, alături de nume importante: Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Take Ionescu, Traian Vuia, ș.a.
Avocatul Ion Periețeanu, contemporan cu colecționarul de artă cu meserie de avocat, îl descrie pe Toma Stelian în sala de judecată:
Liniștea care-i inundă fața cizelată umple atmosfera de lumină. Și, cum se așează confortabil în banca, nimeni n-ar crede că peste câteva momente Toma Stelian va începe lupta. Cu un timbru care dizolvă în el nuanțe de autoritate și blândețe își începe pledoaria. Pledoariile sale n-au culoare, au însă relief. Spre deosebire de alții, el nu pledează nici pentru client, nici pentru sală, el vorbește pentru magistrați. Pe aceștia nu-și propune să-i distreze, ci să-i lumineze. Nu întrerupe. Nici nu răspunde la întreruperi. E prea generos ca să-și tulbure adversarul și prea mândru ca să se lase tulburat de el.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Când intrați pe poarta Casei Algiu-Toma Stelian, una din cele mai frumoase din București, vestigiu din anii de glorie ai Căii Victoriei, imaginați-vă că pe acolo au trecut cândva trăsuri
După cutremurul din 4 martie 1977, în ianuarie 1978, Nicu Ceaușescu a dispus consolidarea și restaurarea clădirii din Calea Victoriei și dorea să deschidă aici un centru al tineretului UNESCO. Ansamblul arhitectural este compus din două corpuri de clădiri și o grădină.
Casa Algiu-Toma Stelian are fațada principală orientată spre Calea Victoriei iar corpul secundar, cel din curte, era destinat servitorilor și grajdurilor. În perioada comunistă, imobilul a trecut prin mai multe schimbări de funcțiune. La începutul anilor ’70, în clădire erau găzduite o parte din depozitele Muzeului de Artă Populară.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
În ianuarie 1990, în Casa Algiu-Toma Stelian, proaspăt devenită sediul Grupului pentru Dialog Social, ideologul comunist Silviu Brucan, eminența cenușie a FSN, l-a primit pe George Soros, miliardarul emigrat din ghetto-ul din Budapesta la Londra și apoi la New York
Silviu Brucan și George Soros în Casa Algiu Toma Stelian, sediul GDS, martie 1990. Foto credit: Emanuel Pârvu, fotografie publicată de Ziariști Online.
După 1994, acolo unde până nu demult se țineau consfătuiri uteciste, clubul de jazz Green Hours a preluat cumva rolul Clubului A din anii ’70-’80. Voicu Rădescu, o legendă a scenei culturale bucureștene, a creat Green Hours Jazz-Cafe, cel mai vechi club de jazz din țară, și Teatrul Luni, primul teatru independent.
”Marele dispărut” era nepotul generalului Nicolae Rădescu, prim-ministru al României în perioada 7 decembrie 1944-1 martie 1945.
Voicu Rădescu, o legendă a vieții culturale postcomunism. Foto credit: Revista 22.Voicu Rădescu, o legendă a vieții culturale postcomunism. Foto credit: Revista 22 apud Observator Cultural.
În martie 2021, Voicu Rădescu a fost declarat cetățean de onoare al Bucureștiului
Green Hours era un bar cu pretenții, că să spun așa, pretenții ușor culturale. A început cu chitară clasică, era un profesor de chimie care venea și ținea sesiuni de chitară clasică. Cunoscându-l pe Mircea Tiberian, l-am chemat, după care s-au repezii tinerii și așa s-a transformat ziua de joi în zi de jazz, după care din ce în ce mai mult a ajuns Jazz Club, în loc de Bar-Club. (Voicu Rădescu într-un interviu pentru TVR).
Green Hours este unul dintre puținele locuri poate chiar din lume unde pe aceeași scenă încap și jazz (clasic, contemporan sau de avangardă), muzică experimentală, blues și lăutărie. Și acest lucru pentru că Voicu Rădescu, ”tatăl teatrului independent din România” și amantul curios al muzicii jazz, a propovăduit dintotdeauna libertatea de exprimare.
Chiar dacă boxele din Green nu sunt cele mai bune, chiar dacă nu există un pian acustic și scenă poate scârțâi pe un solo de saxofon, există o magie a locului care îi atrage pe cei mai diverși muzicieni și îi îmbie spre o creativitate perpetuă.
Această este o invitație la Green Hours. Ne bucurăm să vă avem alături, întotdeauna. (Green Hours într-o postare pe facebook, 24 martie 2024).
“Calea Victoriei-numită, până la 1878, Podul Mogoșoaiei-este strada definitorie pentru arhitectură bucureșteană de la cumpăna dintre secole”
Mereu modernizată, în pas cu vremea, în detrimentul unor vechi și valoroase clădiri care au dispărut cedând locul altora noi, mai ales administrative, Calea Victoriei mai păstrează totuși câteva case boierești reprezentative pentru arhitectura bucureșteană a celui de-al XIX-lea veac.
Casa Mihai Algiu-Toma Stelian, azi sediul Grupului pentru Dialog Social și al Revistei “22”, a fost construită la jumătatea secolului al XIX-lea de către Mihai Algiu, care, în 1875, apelează la serviciile arhitectului Paul Gottereau pentru a o decora în interior. Deși la la exterior clădirea poartă amprenta clasicismului, în interior decorația în stuc este de o mare bogăție, saloanele având plafoane pictate cu motive florale și vegetale. (Narcis Dorin Ion în volumul “București. În căutarea Micului Paris”, ed. Vremea, 2024, capitolul “Orașul și vechile sale case boierești”, pg. 90).
Paul Gottereau (1843-1924) a fost unul din cei mai prolifici creatori, înnoind arhitectura românească din timpul domniei lui Carol I. De numele său se leagă importante clădiri publice, dar cele mai multe clădiri proiectate de el au avut comanditari privați, mari nume ale protipendadei bucureștene: Cantacuzino, Lahovary, Filipescu, Bibescu, Văcărescu. (Sursa: arhivadearhitectura.ro).
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Tudor Chira urmărește regenerarea urbană Caii Victoriei de peste 10 ani și a cercetat istoria casei Algiu-Toma Stelian, (tudorchira.ro).Tudor Chira este implicat în proiecte civice, are experiență în sustenabilitate, dar mai ales iubește Bucureștiul.
Tudor Chira: Clădirea nu a fost întotdeauna un simbol de fast pentru Calea Victoriei. O structură dreptunghiulară, lipsită de o importanță arhitecturală deosebită, exista pe acest loc încă din perioada 1846-1852, pe locul Casei Băbeanu. În 1875, Mihai Algiu a comandat refacerea radicală a clădirii, încredințând proiectul arhitectului Gottereau.
Casa a fost concepută în stil eclectic cu dominanță neo-clasică, stil preferat de elite și de instituțiile statului, sobrietatea clasicismului fiind combinată cu flexibilitatea eclectismului. Fațada principala a clădirii se află pe Calea Victoriei și este perfect simetrică, fiind încununată cu un medalion în interiorul căruia figurează litera “A”, probabil de la familia Algiu.
Casa are un balcon din fier forjat, ferestrele sunt dispuse simetric față de balcon și au ancadramente de stuc. Nivelurile sunt delimitate printr-un brâu ornamentat bogat, iar clădirea se termină cu o cornișă puternic accentuată.
Poarta Casei Algiu-Toma Stelian, operă de artă, bijuterie a meșterilor de fier forjat. “Elementul central al porții este reprezentat de inițialele proprietarului Toma Stelian, integrate într-un medalion simetric”
Tudor Chira: Feroneria porții este tipică pentru Bucureștiul sfârșitului de secol al XIX-lea: fier forjat lucrat manual, cu un repertoriu ornamental neobaroc-volute, frunze de acant, cartușe ovale și vârfuri stilizate de tip “coronă florală”. Ansamblul poartă amprenta atelierelor de feronerie artistică din Bucureștiul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, astfel de porți fiind un semn distinctiv al caselor boierești sau al burgheziei înstărite.
Sursa imaginii: Tudor Chira, tudorchira.ro.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
Tudor Chira: Interiorul corpului principal păstrează spiritul casei înstărite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Plafoanele sunt extrem de decorate și o parte din camere păstrează stucatura deosebit de bogată, iar în trei din ele ornamentele de pe tavane sunt realizate din ipsos vopsit în culoarea lemnului.
Salonul principal de la parter este dominat în partea centrală de un cartuș dreptunghiular, având la ambele capete două panouri semicirculare. Repertoriul decorativ include bandouri cu frunze de măslin, scafe simple sau profilate, medalioane cu motive florale și ornamente cu motive vegetale, unele torsate, perle, ove și ghirlande.
Planul Casei Algiu-Toma Stelian. Sursa: tudorchira.ro.
Plafonul salonului-sufragerie era împărțit în trei panouri din cadre de stucatură, având un medalion cu ramă din stuc. În centrul plafonului era pictată o mască feminină, înconjurată de un ornament vegetal, amintind de stilul Renașterii italiene.
Plafonul actual al secretariatului GDS este realizat din ipsos cu grinzi vopsite în culoarea lemnului. Corpul secundar al clădirii, unde stăteau servitorii, era mai mare, având la parter și etaj camere dispuse în anfilade, cu un hol lung, bine luminat de ferestre.
Casa Algiu-Toma Stelian va deveni hub comunitar. Sursa imaginii: NOD Makerspace.
Tudor Chira: Clădirea a fost recondiționată și consolidată începând cu ianuarie 1978, la ordinul lui Nicu Ceaușescu. Lucrările au fost executate de Societatea de Construcții “Carpați”, clădirea a fost adusă la formă din 1875. Până în 1990, Casa Algiu-Toma Stelian s-a aflat sub administrarea Comitetului Central al UTC.
La 30 decembrie 1989, la doar o săptămână după fuga soților Ceaușescu, un grup de 31 de intelectuali și foști disidenți (inclusiv Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Mircea Dinescu s.a) a fondat Grupul pentru Dialog Social.
Calea Victoriei cu Casa Algiu-Toma Stelian, prima jumătate a anilor ’80. Sursa imaginii: Colecția Renascendis, pozitiv pe hârtie cu gelatino-bromurp de argint dupa un clișeu cu gelatino-bromură de argint pe triacetat de celuloză, apud tudorchira.ro.
Green Hours, hub al intelectualilor și al muzicienilor, simbol al culturii independente în Bucureștiul postcomunist
Tudor Chira: După 1994 a apărut Green Hours, o oază boemă de voie bună. Săptămână de săptămână, clubul a găzduit concerte de jazz, blues, muzică alternativă și experimentală. Curtea interioară a GDS s-a transformat într-un spațiu intim, underground, unde se adunau studenți, artiști, intelectuali, un loc deseori cântă faimosul Johnny Răducanu.
În 2024, la împlinirea a 35 de ani, Green Hours a celebrat printr-o serie de concerte speciale, evenimente dedicate memoriei “marelui absent” Voicu Rădescu.
Foto credit: Revista 22, 1993-12-29/ nr. 51, apud tudorchira.ro.
Casa Algiu-Toma Stelian are viitor. Aici se va deschide un hub comunitar accesibil tuturor, viu, pe măsura trecutului casei
Tudor Chira: După atâtea transformări, Casa Algiu-Toma Stelian rămâne un loc-simbol al dialogului social și cultural în Bucureștiul postcomunist, un spațiu unde istoria ultimelor decenii a fost trăită intens, între dezbateri intelectuale și concerte până târziu în noapte, aplauze într-un subsol de club și șoapte pe terasa din curte.
Se pregătește o nouă etapă în care casa rămâne centrul comunității, inima orașului, prin proiectul UNDE, cu implicarea GDS, Străzi pentru Oameni, Climatosfera și NOD Makerspace.
Casa Algiu-Toma Stelian va deveni hub comunitar. Sursa imaginii: NOD Makerspace.
„Casa Algiu-Toma Stelian” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare.
În trecut, până la demolarea bătrânului Teatru Național de către regimul comunist, în anul 1947, piața din jurul edificiului era un loc elegant și mereu animat, amenajat cu grădiniță de
Hotalul Continental, unul dintre simbolurile arhitecturale situate pe Calea Victoriei, a fost ridicat pe temelia fostului Hotel Broft, care a dominat peisajul hotelier bucureștean până spre
Iar vine weekendul, iar se-mparte Bucureștiul în două tabere, cea a șoferilor și cea a pietonilor. Calea Victoriei devine din nou pietonală, spre mulțumirea celor care vor să participe la