Spectacolul premiat cu bronz la Festivalul de la Monte Carlo se desfăşoară la Circul Globus până la sfârşitul lunii

de:
10 feb. 2011
1 Afișari
Spectacolul premiat cu bronz la Festivalul de la Monte Carlo se desfăşoară la Circul Globus până la sfârşitul lunii

Primarul general Sorin Oprescu şi doi consilieri generali au participat,  joi, la o conferinţă de presă în care Circ&Variete Globus a prezentat premiile obţinute la Festivalul de la Monte Carlo, cea mai importantă competiţie de artă a circului din lume.

Între 14 şi 31 ianuarie 2011, trupa Circului Variete Globus, Alma’s, a reprezentat România cu succes la prestigiosul festival, întorcându-se acasă cu premiile ”Clown-ul de bronz”, ”Premiul Asociaţiei Europene a Circului” şi ”Premiul Televiziunii Monte Carlo”. Spectacolul premiat la Monte Carlo poate fi văzut şi de către bucureşteni până la sfârşitul lunii februarie, când va lua startul un alt program artistic.

Edilii prezenţi la evenimente au felicitat conducerea şi artiştii Circului Globus şi le-au făcut vagi promisiuni că vor fi răsplătiţi pentru performaţa realizată atunci când va fi realizat bugetul primăriei generale pe anul 2011.

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă Circul Globus este faptul că terenul pe care se află menajeria, locul special amenajat în care sunt ţinute animalele, a fost retrocedat. Edilii au început discuţiile cu proprietarii, care vor să vândă tot terenul pe care l-au primit în instanţă, în jur de 4.000 de metri, însă situaţia rămâne incertă la momentul actual. Dacă primăria generală nu va găsi banii necesari pentru a achiziţiona terenul, Sorin Oprescu nu exclude chiar varianta mutării circului într-un alt loc, printr-un parteneriat public-privat.

Cookies