Spectacole renumite la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii

de:
31 iul. 2013
0 Afișari
Spectacole renumite la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii

Iniţiat în anul 2005, de către Cornel Todea, Festivalul îşi propune să fie un program complex de educaţie teatrală, culturalizare şi formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul unui fapt de teatru: spectacole pentru copii, colocvii despre arta spectacolului, dezbateri şi ateliere de teatru, informează Mediafax.

Ca recunoaştere a valorii sale, festivalul a primit titulatura de Festival ASSITEJ – Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret – cea mai prestigioasă organizaţie mondială de profil. 

La evenimentul din această toamnă au fost selectate trupe profesioniste din ţări precum: Marea Britanie, Belgia, Franţa, Italia, Slovenia, Germania, Bulgaria, dar şi din România. O mare parte dintre acestea au fost deja premiate la festivaluri renumite din străinătate.

De altfel, organizatorii anunţă că în acest an îşi vor lărgi spaţiul de joc, incluzând în program şi reprezentaţii ce vor fi susţinute la Palatul Copiilor, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic, Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”.

Programul va fi anunţat la începutul lunii septembrie de către organizatori, moment în care vor fi puse în vânzare biletele şi abonamentele. Informaţii despre festival pot fi găsite pe www.fitc.ro, respectivwww.teatrulioncreanga.ro.

Cookies