Floricica Dansatoarea s-a bătut cu un bărbat, Costică Prisecaru, în ring la RXF. Scenele umilitoare au avut loc sub privirile și în aplauzele unei săli pline.
Costică Prisecaru, cunoscut de pe TikTok, a intrat în scenă îmbrăcat într-o haină de blană, fumând un trabuc. Trăgea după el o femeie în lesă. Organizatorii au fost atât de mândri de isprava lor încât au postat scenele pe Instagram, la story.
Pe contul de Youtube au fost postate câteva secunde din lupta dintre cei doi, când Costică a mimat un act sexual cu Floricica Dansatoarea.
Acestea sunt doar câteva secunde din ceea ce s-a vrut a fi un „show”. Cei doi „luptători” au mimat scene sexuale în ring, după ce și-au împărțit pumni și picioare. Totul, în ovațiile publicului extrem de încântat.
De la eveniment nu au lipsit pariurile. La acest spectacol grotesc, Floricica Dansatoarea a fost cotată cu 2,15, în timp ce adversarul ei a avut o cotă de doar 1,55.
Citește mai multe în articolul publicat de Golazo, AICI.
Acest tip de spectacole se organizează frecvent la RXF. Nu trebuie să fii luptător profesionist sau sportiv. E suficient să fii celebru pe net și poți intra în ring. Alt „show” care a stârnit controverse a fost organizat în primăvara acestui an, între un bărbat și două femei. Cel cunoscut ca Perversul de pe Târgu Ocna le-a bătut pe Bettyshor și pe Roxana Țuțu. Pe atunci, organizatorul evenimentului a spus că nu este nimic anormal în astfel de lupte și că este vorba doar despre show.