BAZAR

Spectacol de percuție și jazz în Piața Regiunilor pe 28 iunie organizat de Primăria Sector 3

Sâmbăta, 28 iunie, începând cu ora 20:00, Primăria Sectorului 3 al Municipiului București organizează un nou eveniment din seria celor desfășurate sub titulatura ‘Arte în stradă’.

„Astfel, locuitorii Sectorului 3 — și nu numai — pot asista la un concert extraordinar în Piața Regiunilor (Bd Unirii, între Piața Albă Iulia și str Traian), în cadrul căruia se vor înfrunta doi mari maeștri ai percuției romanești: Ovidiu Lipan Țăndărica și Marius Mihalache. Sunetele tobelor și ale țambalului celor doi vor fi desăvârșite de vocea cântăreței de jazz Irina Sârbu”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sector 3.

În deschidere va concerta trupa White Mahala, a cărei voce este actorul Ovidiu Niculescu, iar prezentarea evenimentului va fi realizată de Cătălin Măruță.

După ce a fost acuzat în repetate rânduri că a urâţit Bulevardul Unirii prin instalarea, iniţial, a unei pergole mov şi apoi a altora multicolore, acum primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD), a inaugurat pe 14 iunie şi o piaţă a regiunilor României în cadrul evenimentului „Arte în stradă”. 

CITEȘTE ȘI „Piaţa regiunilor”, inaugurată pe Bulevardul Unirii din Capitală, printre pergole multicolore. FOTO 

Piața Regiunilor reprezintă un nou spațiu dedicat bucureștenilor, care vor avea ocazia să întâlnească aici acte de cultură autentice. Ca un preambul al manifestărilor de gen au fost organizate de către Primăria Sectorului 3 pe Bulevardul Unirii, în zilele de 14 și 15 iunie, spectacole de teatru, statui vivante, acrobații extreme sau spectacole cu elemente pirotehnice. Desfășurarea de momente artistice au fost susținute, printre alții, de Mihai Malaimare și actorii teatrului Masca, trupa Hypnosis, Xtreme și SuperChill.

Evenimentul „Arte in Strada”, aflat la prima editie, s-a desfasurat pe bulevardul Unirii, dinspre Piata Alba Iulia catre zona delimitata de intersectiile cu strazile Ion Pillat si Traian (zona ANL). A fost prilejul imbinarii mai multor forme de manifestare artistica, de la acrobații spectaculoase si miscari coregrafice de dans modern, pana la teatru gestual si teatru de papusi. Cateva mii de bucuresteni au asistat la un adevarat carnaval de culoare si exprimare artistica in aer liber.

Printre atractiile zilei s-au numarat statuile vivante, fiecare dintre ele spunand, prin limbajul gestual, o poveste a copilariei, captand deopotriva interesul copiilor, cat si al parintilor. Spectacolul a fost completat de marionete gigantice, papusi, jonglerii, acrobatii, dar si animatie. S-au adaugat actorii „Teatrului Masca”, acestia punand in scena spectacolul„Fior d’amor in Bucuresci”. Seara s-a incheiat cu „circul cu foc” al artistilor de la „Hypnosis”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button