Oameni care stau în mașină, noaptea, când ajung de la serviciu, de la treburi, și nu intră în casă. Stau în mașină în fața caselor lor și nu intră. Freacă telefonul. Plimbați-vă seara, după ora 7. Priviți în parcare. Eu m-am speriat pentru că oamenii stau în întuneric, cu motorul aprins că e frig afară, și li se vede chipul în lumina ecranului de la mobil. Este o stare incertă. Nici la muncă, nici în casă. Este acasă văzut ca o nouă muncă, o jenantă întâlnire cu rutina? Poate. Nu i-am întrebat pe acești oameni.
Sunt ca maidanezii care primesc mâncare de la o casă milostivă, dar ei umblă năuci ziulica întreagă. Apoi, acești incerți sunt într-un moment în care par că nu vor să aparțină nimănui, vor să fie ai lor. Atenție! Nu vorbesc la telefon, nu aranjează nu știu ce intrigi seara, ci doar privesc în ecran, dau scroll, repet, ce-am văzut eu. Vor să vadă, dar să nu fie văzuți. Parcă-s în lumea lor. Cufundați în saltelele moi ale autoturismului. Și nu știu cum să se despartă de mașină. Ce-am făcut azi? Ce voi face mâine – nu, nu, nu astfel de gânduri gândesc. Stau într-o inerție. Între zile. Dacă ar fi îngrijorați ar însemna muncă.
Munca, îngrijorarea, apoi, acasă – trei ipostaze care descriu tot munca, în mintea acestor parcați. Așa că e un moment de stat în mașina proprie, un moment de relax. Să vedem că mașina este spațiu predilect, mașina care arde gazul. Că e frig. Mașina pusă în parcare, sau cu roțile pe o dungă, regulamentar. Se simt în siguranță în mașină. Tac, sunt amorțiți. Și arată ca ventrilocii, iluminați de lipsa de misiune. E un gol interior. Atât de bun, atât de menit, un merit, un câștig. Orice a fost peste zi, orice ar fi după seara asta, e momentul de mare gol, de tras sufletul.
Nota B365.ro: Pentru eventualele voastre momente furate doar pentru voi seara, în mașină, lăsăm aici ceva bun de citit:
