Spațiul aerian din Belgia, ÎNCHIS din cauza unei pene de curent. CURSE ANULATE SPRE BUCUREȘTI

de:
27 mai 2015
0 Afișari
Spațiul aerian din Belgia, ÎNCHIS din cauza unei pene de curent. CURSE ANULATE SPRE BUCUREȘTI

Activitatea pe aeroporturile din Bruxelles, Zaventem, Charleroi şi Liege a fost paralizată de pana de curent, care ar putea fi cauzată de o defecţiune tehnică. Aeroportul din Anvers este în continuare operaţional, relatează site-ul RTBF.be, citat de realitatea.net.

Spaţiul aerian belgian este închis până la noi ordine, a anunţat Belgocontrol, care anchetează cauzele defecţiunii. „Pentru moment, niciun avion nu poate decola sau ateriza. Unele avioane sunt deviate şi altele aşteaptă să poată ateriza”, a declarat Anke Fransen, o reprezentantă a aeroportului din Bruxelles.

De altfel, aeroportul din Bruxelles a anunţat pe contul său de Twitter că, până la ora 11.40 (12.40, ora României), 62 de zboruri au fost deja anulate, în timp ce alte 21 au fost deviate. Reprezentanţii aeroportului i-au sfătuit pe pasageri să consulte starea zborului lor pe Internet şi să contacteze companiile aeriene pentru mai multe informaţii.

Avioanele „care se aflau deja în imediata apropiere a aeroportului (din Bruxelles) au putut ateriza”, după care a fost închis spaţiul aerian, a explicat Dominique Dehaene, purtător de cuvânt al Belgocontrol.

Avioanele care urmau să aterizeze în Belgia sunt deviate spre „centre adiacente”, adică în ţările vecine, a adăugat Dominique Dehaene. Astfel, numeroase curse aeriene vor fi redirecţioante spre Paris, Amsterdam şi Frankfurt.

Pe aeroportul regional din Liege, un singur zbor al companiei Ethiopian Airlines a putut decola în jurul orei 10.40 (11.40, ora României). La aeroportul Charleroi, două curse Ryanair, dintre care una cu destinaţia Bucureşti şi cealaltă spre Carcassonne, au fost anulate. Un avion care venea de la Manchester a fost deviat spre Lille.

Aeroportul din Anvers, deşi a înregistrat o uşoară perturbare a activităţii, rămâne operaţional, deoarece dispune de imagini radar.

Cookies