ARHIVA B365

VIDEO Spargători de locuințe din București, prinși în flagrant și reținuți

În această dimineaţă, în jurul orei 11.00, polițișii bucureşteni i-au văzut pe doi dintre suspecţi intrând într-un imobil din Sectorul 2 al Capitalei. În acest timp, ceilalţi doi bărbaţi au rămas în faţa blocului șlpentru a asigura zona şi a observa dacă sunt urmăriţi.

Bărbații care au intrat în imobil au forţat şi au rupt butucul uşii unui apartament, au pătruns în interiorul acestuia şi au furat 550 de lei.

Imediat după comiterea faptei, suspecţii au să fugă cu ajutorul unui autoturism. Polițiștii au blocat mașina.

În interiorul mașinii a fost găsită suma de bani furată precum şi mai multe instrumente folosite pentru comiterea furturilor din locuinţe.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii bucureşteni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de reţinere, aceştia urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button