Spălătoria socială a lui Oprescu a crăpat la o zi de la tăierea panglicii

„Îmi puteţi spune, vă rog, unde-i spălătoria inaugurată de Oprescu?”. „Ce-i aia?”, răspunde suspicios vânzătorul de ziare de lângă gura de metrou Griviţa. „Spălătoria inaugurată ieri. A fost şi presa aici!”, vin detaliile. „Nu ştiu dom‘le. Dracu’ să-i pieptene!”, încheie iritat acesta întorcându-se la numărat teancul de bancnote de un leu.

Spălătoria socială inaugurată de Sorin Oprescu este lânga gura de metrou Griviţa, afli la o simplă căutare pe internet. Lângă una dintre cele trei mai exact, împrăştiate pe o raza de 500 de metri, afli la faţa locului. Presupunând că ajungi cu metroul în zonă, cu un bagaj consistent de rufe murdare, şi mai ales dacă nu eşti client al cantinei sociale vecină cu nouă spălătorie, durează ceva timp până te dumireşti.

Imobilul în care funcţionează nou-înfiinţata spălătorie e lipit de cantina de ajutor social ce porta numele cartierului. În faţă, lângă poartă, un grup de femei de etnie rromă, cu sacoşele pline cu mâncare, discută aprins: „Da, fă, eşti proastă? Le scoate uscate-uscate!”, explică cea mai în vârstă celorlalte două mai tinere, pline de paiete din cap până în picioare. Înăuntru, într-o curte cu pavaj denivelat, înghesuiţi pe câteva scaune şi-o bancă puse la umbră, un tânar, o femeie între două vârste şi un bătrân îşi aşteaptă rândul.

Miroase de-afară a detergent. Dincolo de prag, în spălătorie, doar două maşini de spălat şi două uscătoare funcţionează din cele două perechi a câte 10. „E problemă cu instalaţia electrică. Dacă dăm drumul la toate, iau foc cablurile şi rămâne pe intuneric şi cantina”, explică administratorul Gheorghe Buldum. Din punct de vedere tehnic situaţia e simplă. Cele 20 de maşini energofage dau peste cap instalaţia electrică a clădirii dacă funcţionează simultan pentru că prizele sunt trase de la cantina alăturată care nu a fost prevăzută cu o instalaţie electrică care să suporte o sarcină pe măsură.Astfel se explică şi de ce, la o zi de la inaugurare, lista de aşteptare deja se întinde pe două săptămâni. „Eu m-am înscris încă de săptămâna trecută”, spune o femeie însoţită de un preşcolar. „Stau în Giuleşti şi vin cu tramvaiul până aici decât să le spăl la mână”, îşi lasă fraza în aer din cauza vocii administratorului care a sunat ca un tunet dinăuntru. ”Unde e ăla, mă? Veniţi să vi le scoateţi! ”, bodogăneşte administratorul cu un morman de rufe în braţe, abia scos dintr-o cuvă. „Asta nu e treaba mea!”, continuă încruntat acesta, închizând uşa uscătorului aflat deasupra maşinii de spălat. În curte, o altă persoană tocmai se înscrie pe lista improvizată. Într-o agendă roşie, zeci de nume scrise în graba cu sunt înşirate de-o parte şi de alta a paginilor.

„În ritmul ăsta o să ne întindem pe trei săptămâni[…] Mai e de lucru. Tre’ să punem şi nişte mochetă d‘aia verde să aibe unde se juca ăstia micii, că înăuntru n-au voie”, concluzionează acesta. Afară, la intrarea în cantina socială, rezemat de o maşină, un ins blond cu o boală ciudată de piele, îmbrăcat rudimentar, scruta probabil de minute bune curtea spălătoriei. La prima vedere ai fi spus că e unul dintre beneficiarii instituţiei care aşteapă să intre în cantină. Însă, odată zărit aparatul de fotografiat a zbughit-o către un Volkswagen roşu. ”Sunteţi de la ziar, nu?”, se aude la un moment dat vocea acestuia de după geamul şoferului, în timp ce autovehiculul îşi face loc printre trecătorii aflaţi pe trotuar.