Dorin Bica, Dorin și Alin Cocoș, udiați la DNA, în dosarul despăgubirii ilegale de la ANRP

de:
17 feb. 2015
5 Afișari
Dorin Bica, Dorin și Alin Cocoș, udiați la DNA, în dosarul despăgubirii ilegale de la ANRP

Dorin Bica a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 11.15 şi a stat aproximativ 45 de minute, acesta nefăcând declaraţii nici la intrare şi nici la ieşire, în legătură cu citarea sa de către anchetatori, potrivit gândul.info.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Dorin Bica a fost citat pentru a da declaraţii în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care este acuzată şi soţia sa, Alina Bica.

Numele lui Dorin Bica este menţionat în denunţul făcut de omul de afaceri Ovidiu Tender împotriva Alinei Bica, în care a arătat că i-ar fi dat mită, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar.

În acest dosar, instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru Alina Bica, fostul său consilier Florentin Mihăilescu, Dorin şi Alin Cocoş, iar fostul ministru al Economiei Adriean Videanu este cercetat sub control judiciar.

Dorin Cocoş și Alin Cocoș sunt audiați marți la DNA în dosarul fostei șefe a DIICOT, Alina Bica.

Instanţa supremă arată, în motivarea deciziei de arestare, că în denunţul făcut în 28 ianuarie, Tender spune că a fost nevoit să-l angajeze consilier pe Florin Mihăilescu, fost poliţist, care îi era consilier Alinei Bica, pentru a avea şansa unei susţineri din partea fostei şefe a DIICOT în soluţionarea în interesul său a dosarului Carom. Tender mai spune că i-a oferit lui Florin Mihăilescu salariu şi alte avantaje solicitate.

Totodată, Tender a arătat în denunţ că, la solicitarea lui Mihăilescu şi a soţului Alinei Bica, a înstrăinat pachetul majoritar de la UPRUC CTR SA din Făgăraş, preţul cesiunii impus fiind de 3,2 milioane euro, din care suma de un milion de euro trebuia să fie în cash, nefiind înregistrată în contabilitate.

În motivare se face referire şi la un martor din dosar, Dan Vasile, „aflat în relaţii de prietenie cu familia Alinei Bica, mai exact cu soţul acesteia”, care a arătat că a cumpărat acţiunile la UPRUC CTR SA, după ce i-a fost virată suma de 3,5 milioane de euro dintr-un cont din Rusia într-un cont al său din Austria.

Martorul Dan Vasile, notează judecătorul, susţine că preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la S.C. UPRUC CTR SA a fost făcută pentru Horia Enciu, care mai încercase să achiziţioneze acţiuni la acea societate, însă nu reuşise.

„Atunci, la iniţiativa domnului director Bica Dorin şi a domnului Enciu, am mers eu şi am făcut demersurile în vederea achiziţionării pachetului majoritar de acţiuni, cu precizarea că eu nu aveam bani să cumpăr acel pachet, dar aveam suport financiar de la domnul Horia Enciu care a plătit atât înfiinţarea firmei ca şi capital social, cât şi ratele pentru pachetul de acţiuni până la acest moment”, spune Dan Vasile în declaraţia citată în motivare.

Alina Bica este cercetată în acest nou dosar, disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, fiind acuzată, printre altele că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Rafo-Carom.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2013, după preluarea funcţiei de procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, în urmărirea intereselor lui Ovidiu Tender, de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare în dosarul Carom, a dispus măsuri abuzive care să direcţioneze concluziile şi poziţia judiciară a DIICOT în faţa instanţei de judecată în cauza respectivă, de o manieră în care acesta să nu fie pasibil de o pedeapsă cu executare în regim de detenţie.

Alina Bica a declarat la ICCJ că Florian Coldea, prim-adjunctul SRI pe atunci, i-a cerut să reanalizeze situaţia lui Ovidiu Tender, în dosarul Carom, dată fiind poziţia în Africa a acestuia din urmă şi contractele pe care urma să le deruleze, arată instanţa în motivarea deciziei de arestare.

„Am fost chemată de domnul Coldea Florian, prim adjunctul Serviciului Român de Informaţii, care mi-a adus la cunoştinţă o informare în care mi se preciza că, din raţiuni de securitate naţională, având în vedere poziţia domnului Tender în Africa şi faptul că prin SC Prospecţiuni SA urmează să se deruleze anumite contracte, ar fi oportun să mă gândesc dacă este posibil să reanalizez situaţia acestui inculpat. I-am explicat domnului Coldea că lucrurile în dosar sunt foarte bine făcute şi că o soluţie de achitare este exclusă, iar dumnealui m-a întrebat ce părere am cu privire la modalitatea de executare a pedepsei»”, se mai arată în documentul citat.

Bica a mai spus că a refuzat iniţial cererea lui Coldea, dar i-a dat apoi informări, în contextul în care DIICOT nu mai primea sesizări de la SRI pentru anchete şi în care ar fi fost informată că este interceptată şi că procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi s-ar fi lăudat că îi va face dosar penal.

Bica mai precizează în declaraţie că îl informa pe Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în dosarul lui Ovidiu Tender, susţinând însă că nu a făcut „niciun demers de uşurare a situaţiei inc. Tender”.

În legătură cu procurorul de şedinţă din dosarul Carom Mirel Rădescu, Bica a declarat că a fost de acord cu redistribuirea şedinţelor de judecată, la solicitarea acestuia, astfel încât „să fie degrevat de anumite dosare”, întrucât el şi-ar fi dorit o funcţie de conducere în cadrul Serviciului de combatere a macrominalităţii economico – financiare.

Procurorul DIICOT Mirel Rădescu a declarat la DNA că a fost înlăturat de Alina Bica din acest dosar, pe care a continuat să-l urmărească, fosta şefă a DIICOT avertizându-l să nu-i mai submineze autoritatea, se mai arată în motivate.

În decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.

În al doilea dosar al Alinei Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi dare de mită, fiul său Alin Cocoş este cercetat pentru dare de mită şi trafic de influenţă, pentru că ar fi intervenit la comisia din ANRP din care făcea parte şi Alina Bica pentru ca omul de afaceri Gheorghe Stelian să primească, în 2011, despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Adriean Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta dosarul Romgaz -Interagro în care era cercetat Videanu.

Cookies