ARHIVA B365

Soția primarului interimar al Capitalei, plătită de stat cu 15.000 de euro pe lună

Primarul Capitalei este norocos și în afaceri. În 2012, imediat după instalarea la putere a guvernului Ponta, Sava a câștigat 5 contracte cu statul, unele chiar pe sistemul ziua și contractul. Ultimul, a cărui valoare depășește jumătate de milion de euro, a fost semnat exact în ziua în care își depunea la Primăria Capitalei prima declarație de avere, a scris pe Facebook, Narcisa Iorga, fost membru al CNA, scrie B1.ro.

„Răzvan Sava, noul primar general interimar al Capitalei, membru PNL, votat și de consilierii PSD, este un băiat norocos și deștept. Norocos, pentru că are o soție extraordinară, numită comisar CNVM la propunerea Partidului Conservator, cu un venit anual de aproximativ 150.000 de euro. E și deștept, pentru că, în 2012, imediat după instalarea la putere a guvernului Ponta, a câștigat 5 contracte cu statul, unele chiar după sistemul ziua și contractul. Ultimul, a cărui valoare depășește jumătate de milion de euro, a fost semnat exact, dar exact în ziua în care Răzvan Sava își depunea la Primăria Capitalei prima declarație de avere și de interese: 19 iulie 2012. Contractul viza nu cine știe ce lucrări în Beverly Hills, ci pentru alimentarea cu apă a satului Măriuța. Curtea de Conturi notează într-un raport că primăria a plătit firmei lui Sava lucrări neexecutate, iar presa locală scrie că prin conductele din sat nu curge nici strop de apă”, a transmis pe Facebook, Iorga.

Potrivit flux 24, Sava este poreclit „Jaguar” deoarece conduce un automobil de lux de la această firmă. El este susținut de mai marii PNL, fiind un apropiat a lui Rareș Mănescu, potrivit unor surse liberale


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button