ARHIVA B365

Soţia preşedintelui Iohannis aleargă la ştafetă 4X5 kilometri pentru susţinerea născuţilor prematur

Potrivit organizatorilor, Carmen Iohannis s-a înscris singură pe site-ul semimaratonului şi a ales să susţină proiectul „Împreună dăm startul la viaţă”, acesta fiind proiectul cu cea mai mare susţinere, din banii care se vor aduna urmând să fie achiziţionată aparatură pentru secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

„A fost o surpriză şi pentru noi că doamna Carmen Iohannis a ales să participe la semimaraton. Ne onorează foarte mult această participare. Dânsa este din Sibiu şi cunoaşte deja evenimetul foarte bine şi cunoaşte şi proiectele înscrise. Ne onorează la fel ca şi ceilalţi 2.600 de particpanţi înscrişi, pentru că noi facem acest eveniment pentru comunitate şi chiar dacă unele nume care apar din când în când pe listele semimaratorului ies în evidenţă, nouă ne place să credem că fiecare dintre cei care aleargă pentru o cauză sunt eroi. Am fost în contact direct pentru anumite detalii, dar dânsa s-a înscris direct folosind site-ul”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă Ciprian Ciocan, director executiv Fundaţia Comunitară Sibiu, organizator al Semimaratonului, citat de Mediafax. 

Întrebat dacă soţia preşedintelui Iohannis a avut nelămuriri în ceea ce priveşte competiţia, Ciprian Ciocan a spus că Prima Doamnă a întrebat despre dificultăţile din traseu, ea urmând să alerge aproximativ cinci kilometri, la ştafetă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button