Soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, a dat în judecată trei instituţii ale statului

de:
13 mai 2015
1 afișări
Soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, a dat în judecată trei instituţii ale statului
Carmen Iohannis, sotia preşedintelui României, a dat in judecata Colegiul Gheorghe Lazar, unde preda, Inspectoratul Scolar Judetean si Consiliul Local Sibiu pentru a cere acordarea majorarilor salariale restante din 2008 si pana in prezent, scrie  Digi 24.

Potrivit sursei citate, Sindicatul profesorilor din Colegiul Gheorghe Lazar din Sibiu a obtinut in instanta, in 2011, plata majorarilor salariale adoptate prin lege de Parlament in 2008, dar neplatite niciodata de Guvern.

Masura nu i s-a aplicat si primei doamne, care nu este membra de sindicat. 

„Colegii care n-au fost in sindicat, pe buna dreptate, au vazut ca nu li se aplica si lor acele corectii pe acele legi. Am inteles ca si colegii nostri de la Lazar, un grup de 8-9 persoane, daca nu ma insel, printre care si doamna Carmen Iohannis, pe buna dreptate sa-si caute dreptatea prin instanta”, a declarat Teodor Fartonea, lider sindical.

Urmatorul termen al procesului a fost stabilit de Tribunalul Sibiu pe 18 mai. Carmen Iohannis s-a judecat cu autoritatile si in urma cu trei ani, atunci cand sotul sau era primarul Sibiului, noteaza Digi 24, care adauga ca un calcul estimativ care tine cont de vechimea sa la catedra arata ca aceasta ar urma sa primeasca, daca va castiga procesul, peste 15.000 de lei.

 
 
Cookies