Șoseaua Giurgiului, șoldul lui Dumnezeu

11 apr. 2022
1387 Afișari
Șoseaua Giurgiului, șoldul lui Dumnezeu
Șoseaua Giurgiului, șoldul lui Dumnezeu

Poți s-o ratezi. Giurgiului. Se face printre cimitire.

E Bellu deoparte, dar sunt serie de cimitire de toate riturile pe partea lui. Spre Giurgiului o iau curse spre ieșirea din București. Ai moartea, drumul spre Nimic, pardon, Eternitate și același drum te duce spre comunele din depărtare, Jilava, prima, Comana, Adunații Copăceni. Nu știu dacă vedeți, dar Olteniței nu are această strangulare, această piedică. Merge, își vede de treabă, e indiferentă la Bellu, și el întins destul peste vreo 3 cimitire. Dar Olteniței n-are treabă, e impasibilă. Giurgiului are aerul mahalalei de altădată. Clădiri mici și mari, dimensiuni reglabile, un Monopoly dezordonat, un Monopoly jucat de copii de 4-5 anișori. Începe cu Cimitir, biserică. Și merge iar cu Cimitire. Mahalaua dintotdeauna e amprentată, duce cu ea cel mai bine greul vieții. Adică, și viață, nevoi, dar și amorul, moartea, Dumnezeul. La casă nu te prea ascunzi de griji ca la bloc. Nu-s atâția oameni, nu-i atâta beton sa te ascundă.

Mahala curată, tramvaiul are drumul lui, ca și un drum nebun de-o singură bandă

Vedeți, Dumnezeu n-a lăsat drum larg. Orice om vede strangularea asta. Morții cu locuințele lor stau în calea drumului. Amintesc mereu cum stau lucrurile pe calea rutieră, ca și-n viață. Viață, moarte. O mahala strânsă așa ca-ntr-un pumn al destinului face un lucru simplu. Se confruntă cu Dumnezeu, cu neprevăzutul. Nu se ascunde după blocuri. Pe Giurgiului, asta se-ntâmplă. După cimitire și biserică, nu e vreun Mall, încep blocurile. Dar blocurile astea nu-s multe și toate-s sufocate de case. În spatele blocurilor zace mahalaua. Și, repet, e comic jocul dimensiunilor. Cutiile de chibrituri sunt de varii culori, de varii dimensiuni. Mărimea nu contează aici. Și oamenii stau în fața neprevăzutului cum au apucat. Aici, lupii imobiliari se pare că n-au intrat cu colții lor.

E un drum curat către neprevăzut. Nasoală e distrugerea Pieții Progresu’

Clădirea tâmpă în care primăria și-a băgat coada lovește în țesătura de macrameu a mahalalei. E ceva sumbru în noul plăvan al Pieții. Înalt, întunecat și prost. Dar mai e ceva la Giurgiului e o punere a casei după cum li s-a năzărit oamenilor, după cum au avut terenurile. Și o dovadă delicioasă este Mirador de pe Soseaua Giurgiului 124-B. Clădirea e chiar o bucată de șvaițer, bună de mușcat de un șobolan. Asta e impresia mea, de câte ori trec pe acolo. Destinul, neprevăzutul crează nebunia asta. Unde te prinde, te așezi acolo. Cu genunchii la piept și strângi din pumni bine, bine. Ca să nu fie Dumnezeul prea rău cu tine. Așa sunt casele aici. Strânse căuș împotriva destinului. Și când te aștepți mai puțin bate clopotul bisericii, așezate la început de mahala și mortul oprește circulația. Și în spatele mortului se adună sute de mașini, deși el e-nsoțit pe ultimul drum de 3-4 oameni. O moarte, o nuntă, un botez.

Și, într-o ciudată relație a Giurgiului cu Dumnezeu, în capul Căii este așezată ultima clădire din București

O hidoșenie cu turnulețe, ca Palatele din Strehaia. Și peste Palatul ăsta e arătat în poză mare proprietarul. Un ciupit pe față, un om care bine a mâncat, a băut, a înjurat. Un om care a stăpânit cât a putut el neprevăzutul. Un om care oricât de rău a fost în viața asta s-a închinat la Dumnezeu. E o poză pe fațata clădirii de vreo 3-4 etaje. E o poză cât crede omul că e Dumnezeu, el, absolutul, pe pământ. E o acoladă omenească între începutul și finalul acestui Giurgiului.

Ah, cum puteam să uit? Au înflorit zarzării, cireșii, vișinii pe drumul Giugiului

Chiar și pomii au un destin acolo. Sunt niște supraviețuitori, culoarează lumea asta pe unde pot, pe unde e un petic de pământ neacoperit. E ceva fragil în ei. Ca-ntr-un șold al lui Dumnezeu. Ți-e frică să nu pună grăsime pe coapsă și șold și Dumnezeu să devină gras și să nu uite de pomi, de case, de oameni. Să cadă pomii ăia cu tot cu flori. Să se răstoarne în neant, unde altundeva? Într-o nevoie acută edilitară. Șoseaua Giurgiului e atât-atât de fragilă, greu de crezut c-o poate apăra cineva.

Nota B365.ro: E că nu știați de ultima clădire din București, aia de pe Giurgiului? Mai sunt de aflat/descoperit:

Cookies