Sorina Pintea va discuta cu reprezentanţii DSP despre situaţia Maternităţii Giuleşti

de:
08 mai 2019
0 Afișari
Sorina Pintea va discuta cu reprezentanţii DSP despre situaţia Maternităţii Giuleşti

„Merg la minister acum, urgent, pentru că cei de la Direcţia de Sănătate Publică încă sunt la Maternitatea Giuleşti. Analizează nişte documente şi trebuie să am discuţii pe această temă”, a arătat ea într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Guvernului.

Ministrul a menţionat că nu se pune problema închiderii maternităţii până nu e stabilită provenienţa stafilococului.

„Este vorba de stafilococ, dar nu ştim încă provenienţa. Tocmai de aceea, nu vrem să luăm măsuri pripite. Deocamdată nu se pune problema (închiderii – n.r.). Trebuie să ştim exact care este provenienţa infecţiei. (…) Nu există nicio dovadă că ar fi pornit de acolo (din maternitate – n.r.)”, a adăugat ea.

Trei bebeluşi cu stafilococ auriu au fost internaţi în perioada sărbătorilor de Paşte la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru. Potrivit acesteia, bebeluşii s-au născut la Maternitatea Giuleşti, însă nu au venit prin transfer la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, ci au fost aduşi de acasă.

Inspectori sanitari şi medici epidemiologi verifică, între 8 şi 15 mai, la Maternitatea Giuleşti, respectarea normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate actului medical, a normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea, precum şi a normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale.

Cookies