ARHIVA B365

Sorin Strutinsky, judecat în arest la domiciliu în dosarul de trafic de influenţă

Instanţa a decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Sorin Strutinsky în dosarul de trafic de influenţă în care omul de afaceri este judecat de Tribunalul Constanţa fiindcă ar fi primit aproximativ două milioane de euro ca să intervină la instituţii publice pentru plata unor lucrări, anunță B1 TV.

Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Deşi Curtea de Apel Constanţa a decis să fie judecat în arest la domiciliu, Sorin Strutinsky rămâne în continuare în închisoare pentru că este arestat preventiv în dosarul în care este anchetat în arest preventiv şi Radu Mazăre.

Primarul suspendat al Constanţei este acuzat că ar fi primit mită de nouă milioane de euro de la mai multe firme, iar banii ar fi fost daţi prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate cu o societate controlată de Sorin Strutinsky.

Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

„Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și instituția publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — cca 335 milioane de euro”, precizează DNA.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button