Sorin Oprescu s-a îmbogăţit cu 152.000 euro în 2010

de:
15 iun. 2011
1 Afișari
Sorin Oprescu s-a îmbogăţit cu 152.000 euro în 2010

În 2010, primarul general, Sorin Oprescu şi-a completat colecţia de obiecte de artă cu noi achiziţii în valoare de 5.000 de euro. Astfel, dacă în 2009, edilul deţinea obiecte de artă în valoare de 42.000 de euro, în 2010 acestea au ajuns la o valoare de 47.000 euro. Și colecţia de bijuterii şi ceasuri a crescut anul trecut de la 10.000 euro la 17.000 euro. Primarul a rămas însă în 2010 cu aceeaşi colecţie de obiecte de cult în valoare de 5.000 de euro, la fel ca în 2009.

În plus, Sorin Oprescu, a moştenit anul trecut de la tatăl său 143.000 de euro.

La capitolul venituri, primarul a pierdut anul trecut 2.144 euro. Astfel, salariul şi indemnizaţiile anuale ale edilului-şef, obţinute de la Primărie, Universitatea de Medicină şi Academia de Știinţe Medicale au scăzut de la 131.622 de lei în 2009 la 122.870 lei în 2010.

La capitolul imobiliare, averea primarului general nu a vut nici de suferit, nici de câştigat. În 2010, Sorin Oprescu a rămas cu două terenuri intravilane, unul la Ciolpani (1000 mp) şi unul la Predeal (500 mp), şi cu un apartament de 172 mp în Bucureşti şi o casă de 480 mp în Ciolpani.

În 2010, edilul-şef a rămas fără maşină, doar temporar însă. Astfel, autoturismul BMW fabricat în 2007, achiziţionat prin sistemul buy-back, a fost înstrăinat în noiembrie către BMW România prin acelaşi sistem, edilul-şef urmând să primească un alt autoturism. Maşina înstrăinată a fost evaluată la 80.000 euro. Autoturismul BMW 745d a fost afişat pentru prima oară de primarul general în 2009 la o emisiune televizată. Maşina, care valora peste 100.000 de euro, nu a fost trecută atunci de primar şi în declaraţia de avere.

Datorii de 100.000 euro scadente în 2011

Primarul general are în conturi 3.927 euro şi 22 euro. În plus, Oprescu deţine acţiuni la Medical Prestige SRL în valoare de 8.000 lei. Edilul are de recuperat de la aceeaşi societate şi suma de 570.600 lei.

Sorin Oprescu are şi datorii. În 2007, el a împrumutat de la o persoană fizică 100.000 euro. Banii ar fi trebuit înapoiaţi anul trecut, conform declaraţiei de avere din 2010. Se pare însă că edilul-şef a obţinut o amânare, pentru că în noua declaraţie de avere datoria apare scadentă în 2011.

Cookies