ȘTIRI

Sorin Oprescu: Nu se mai eutanasiază câini în București. „Hotărârea este aberantă”

„Acum, când am dat în adopţie o mulţime de câini şi lumea începe să devină din ce în ce mai responsabilă, noi dorim să avem iar câini pe stradă, cu muşcături şi cu probleme. Nu este o joacă. Muşcăturile au scăzut în proporţie cu 75 la sută faţă de anul trecut, dar probabil că există unii – şi nu probabil, ci sigur că există – care trăind din acest conflict, doresc reîntoarcerea la o perioadă mai puţin civilizată în ceea ce priveşte problema câinilor”, a spus Sorin Oprescu, conform Mediafax.

Primarul general al Capitalei a calificat decizia instanţei ca fiind aberantă şi a precizat că, în opinia sa, Guvernul o va contesta.

„Este o luptă dusă de-a surda, pe care nu pot să o înţeleg absolut deloc. După opt luni de zile de intrat într-un echilibru, după reducerea muşcăturilor, după faptul că se vede pe stradă că nu mai sunt câini – apropo de acest lucru, în centru aproape că nu mai sunt deloc, în periferie încă mai aveam de strâns -, vine această hotărâre care, după părerea mea, e părerea mea, este aberantă. Dorim să ne întoarcem iar la stadiul de la care am plecat, cu accidente majore? Eu cred că Guvernul va face contestaţia, pentru că în felul acesta nu vom rezolva nimic”, a mai spus Oprescu.

„S-au oprit eutanasierile în București. Răzvan Băncescu a oprit eutanasierile pentru că știe ce înseamnă să se supună legii”, a declarat, marți, primarul general, Sorin Oprescu. 

În ceea ce priveşte suspendarea eutanasierii câinilor fără stăpân, Sorin Oprescu a spus că acest lucru poate duce la întoarcerea „la lipsa de civilizaţie”, la reapariţia câinilor pe străzile Bucureştiului şi la problemele legate de persoane care vor suferi muşcături.

„Domnul Băncescu ştie bine ce înseamnă legea (…). Înseamnă să ne întoarcem iar la lipsa de civilizaţie, cu câini pe stradă, prin centrul Capitalei, cu muşcături care se petrec dimineaţa, la prânz şi seara. Asta doresc unii să se întâmple. Nu e bine nici dacă îi strângem şi îi îngrijim, nu e bine că îi sterilizăm, nu, nu e bine, pentru că unii, am impresia că trăiesc din această stare conflictuală deschisă. Eu o să-i întreb pe bucureşteni deschis: doresc să rezolvăm problema aşa cum am promis, bine. Dar vreau să ştie şi dânşii de ce nu se poate”, a adăugat primarul general.

Sorin Oprescu a arătat că în situaţia actuală, din punctul său de vedere, va face tot ce este legal astfel încât programul privind gestionarea câinilor să fie finalizat.

„Am ieşit să spun acest lucru cetăţenilor şi, din punctul meu de vedere, voi face tot ce este legal astfel încât să-mi ţin cuvântul şi să duc acţiunea la bun sfârşit. Şi sunt hotărât”, a mai spus Oprescu.

Cu mai puțin de 24 de ore înainte, managerul de proiect al Autorității pentru pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, Răzvan Băncescu, anunțase că va continua programul de eutanasiere a câinilor fără stăpâni, în ciuda deciziei luate de Curtea de Apel București. El a spus, luni, că va aștepta motivarea sentinței judecătorești în cazul de la Curtea de Apel în care s-a decis suspendarea normelor de aplicare ale legii referitoare la eutanasierea câinilor. 

”CAB a stabilit, pentru moment, sa suspende hotararea de Guvern prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii 258. Dupa aceasta decizie, Curtea are un termen pentru a redacta motivarea, termen in care lucrurile merg ca si pana acum. Mergem inainte cu programul anuntat pentru Bucuresti. In acest moment, hotararea este valabila in forma publicata in Monitorul Oficial si isi produce efectele. In acest moment, activitatea ASPA nu este afectata, implicit programul de gestionare functioneaza in continuare, si solicitam Guvernului sa depuna contestatie in termenul stabilit, de 5 zile lucratoare, pentru ca altfel vom ajunge la situatia de a bloca anumite activitati prevazute de aceste norme. Din acest motiv, ASPA inainteaza catre Guvernul Romaniei si respectiv ANSVSA, ca autoritate de specialitate, o solicitare de interventie rapida, in sensul contestarii deciziei CAB”, a declarat, luni, Răzan Băncescu.

Potrivit acestuia, dacă nu se va lua o decizie rapidă în favoarea ASPA, va scapa de sub control situatia pe care autoritatea a reusit sa o echilibreze pana in acest moment, in Bucuresti, in privinta cainilor fara detinator.

Curtea de Apel București a pronunțat, vineri, o decizie în favoarea organizației Vier Pfoten, prin care a suspendat normele de aplicare a legii care permite uciderea câinilor fără stăpân. Vier Pfoten a contestat normele în instanţă pentru că le-a considerat abuzive, restrictive şi în contradicţie cu legea în sine.

Efectul imediat este acela că legea uciderii nu mai dispune de norme de aplicare și, drept consecință, nu mai există un cadrul legal pentru reglementarea capturării și uciderii câinilor fără stăpân.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button