Sorin Oprescu devenise suspicios şi credea, în urma unor informaţii primite, că ar fi intrat în vizorul anchetatorilor din cauza Cămătarilor, dar şi a fostului său şofer, Cristian Stanca, zis „Grenadă”, potrivit documentelor procurorilor DNA, scrie Mediafax.
Anchetatorii au arătat, în documentele citate, că primarul Sorin Oprescu devenise suspicios şi începuse să discute tot mai des cu unul dintre complicii săi, Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din cadrul Primăriei Capitalei. Popa schimbase tabăra şi a ajutat procurorii în anchetă, respectiv a purtat tehnică de înregistrare la întâlnirile cu Sorin Oprescu.
Astfel, în seara zilei de 2 septembrie, Sorin Oprescu a avut o întâlnire în biroul său cu Bogdan Popa, în care au dezbătut mai multe chestiuni, inclusiv o suspiciune a primarului conform căreia ar fi vizat de o anchetă. Discuţia a fost înregistrată ambiental de anchetatori şi din ea reiese că Oprescu îl suspecta pe fostul său şofer, făcând o legătură şi cu Cămătarii, cu care Cristian Stanca ar fi pieten şi rudă prin alianţă. „La discuția ce a urmat între Bogdan Cornel Popa și inculpatul Sorin Oprescu, cel din urmă i-a adus la cunoștință că a primit un mesaj de la Cristian Stanca, din care rezulta că acesta din urmă este speriat deoarece ar fi urmărit, fără a da însă mare importanță acestei senzații («El, sigur că nu! Ce-o fi văzut el …»). Inculpatul Sorin Oprescu și-a manifestat acest dezinteres deși a învederat că una dintre persoanele cu care avusese întâlnirea anterioară i-a comunicat că «Aveți grijă cu șoferul ăla!» deoarece «Da» … zice, «dar se pare că e …șoferu’ este prieten cu Nuțu, ceva!», în timp ce Primarul ar fi răspuns că «Dom’ne, nu mai e șoferul meu! Între timp a devenit inspector!». Cu toate acestea, inculpatul Sorin Oprescu a avut grijă să transmită că, în ciuda neîncrederii în observațiile lui Cristian Stanca, mesajul său de bază rămâne acela că «Adică, în sensu’ de a avea grijă!»”, se arată în documentele anchetatorilor DNA.
Ulterior, Sorin Oprescu ar fi făcut verificări, care i-ar fi confirmat suspiciunile.
„Prima dată am crezut că este legată de Cămătari, pentru că am văzut ce s-a întâmplat (membri ai clanului Cămătaru au fost reţinuţi atunci pentru scandal la Curtea de Apel Bucureşti, n.r.). Şi, bineînţeles, probabil, să vadă ăştia ce … Într-adevăr, i-au făcut o supraveghere de influenţă, în sens … Altfel nu …”, ar fi arătat Oprescu. Primarul, general, deşi luase în calcul şi posibilitatea ca Stanca să se înşele cu privire la măsurile de supraveghere, a făcut verificări: „Şi m-am dus pe fir, să văd de unde. Mă interesa foarte tare că …”, „Idiotul ăla, n-am cum să-i spun altfel, vorbeşte prostii, atenţie, vorbeşte prostii. Ăla care l-a lăsat el în locul lui, care a fost nu ştiu, nu ştiu nimic. Deci a fost unul, care l-aţi lăsat deoparte cât a fost Grenadă, dar Grenadă s-a înţeles cu el. Şi el acum aşa prezintă: «Eu m-am înţeles cu Grenadă!», «Dar nu, dar nu, că uite, dom’le, tre’ să fac ce-mi spune directorul pentru că directorul e prieten cu domnul primar şi domnul primar hotărăşte!», şi de aici a-nceput să mănânce căcat. Adică ce căcat? Adică tot ce o mai fi scăpat şi Grenadă, în glumă sau nu ştiu ce din-astea. Deci nici nu ştiu cine (expresie obscenă) e ăsta, nici nu ştiu cine e …”.
Procurorii notează în documentele citate că aspectul infracţional al activităţii desfăşurate de Oprescu, Stanca şi Popa, vizibil şi în comportamentul primarului la întâlnirea anterioară, a fost confirmat de acesta pe parcursul discuţiei, când a arătat: „… dar din ce mi-a transmis el a fost, de-aia m-am gândit imediat la Cămătari, nu la … Am zis dom’le, reţea, chestii, ăsta a fost servitoare la ăla în casă”, „Şi-am zis «Bă, hai că omul vrea să ne ferească pe noi», să nu zică că cine ştie ce ai făcut, că nici n-ai nimic şi după aia te ia de fraier că de-asta, că «Bă, dar ce-i iubirea asta?»”.
Ultima dintre expresii, arată anchetatorii, „reprezintă o raţionalizare de către inculpatul Oprescu a modului în care este percepută, din exterior, relaţia foarte strânsă între cei trei, precum şi exprimarea clară a intenţiei de ascundere a acestei relaţii pe parcursul supravegherii”.