ARHIVA B365

Sorin Grindeanu: Şoseaua de centură a Bucureştiului se află în procedură de licitaţie pe SEAP

Eu am discutat, inclusiv în aceste zile, cu domnul președinte Dragnea, spre deosebire de alți colegi de-ai mei. Lucrurile care pot fi îmbunătățite prefer să le discut și să le repar în discuții punctuale cu fiecare din acești colegi și nu doar colegi. Zilnic, am discuții cu președinți de Consilii județene, cu primari din toată țara. Știu că doi dintre colegii mei din Guvern, și domnul ministru Petcu (Toma Petcu — n.r.) și domnul ministru Cuc (Răzvan Cuc — n.r.), au avut nu una, ci mai multe discuții cu reprezentanții Primăriei Generale. Pe mine mă interesează ca foarte multe lucruri să se întâmple în București și cred că pe fiecare dintre dumneavoastră. Spre exemplu, dacă vorbim de centură, în acest moment, din ce m-a informat (…) domnul ministru Cuc și puteți verifica public, această investiție este ridicată pe SEAP, e în procedură de licitație. Pe bucureșteni și nu doar nu-i interesează cine este proprietar, cine face, ci să se facă„, a spus Grindeanu, întrebat, la plecarea de la Ministerul de Finanțe, despre criticile primarului general, Gabriela Firea, referitoare la colaborarea pe anumite proiecte între Guvern și municipalitate.

Premierul a punctat că discută zilnic cu foarte mulți colegi din administrație, indiferent de culoarea politică a acestora.

Repet, eu discut în fiecare zi cu foarte mulți colegi din administrație, nu colegi neapărat de partid, pentru că avem primari, președinți de Consilii județene de toate culorile politice. Cu atât mai mult, când vorbesc cu colegi de partid și când încercăm să găsim soluții pozitive pentru rezolvarea problemelor încercăm să facem aceste lucruri printr-un dialog direct„, a susținut Sorin Grindeanu.

Întrebat care ar fi explicația acuzelor aduse de Gabriela Firea la adresa Guvernului, premierul a spus: „Eu nu pot să dau… Întrebați-o pe doamna Firea, dar cred că e dorința dânsei de a rezolva anumite probleme într-un anumit mod”.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button