Sorin Grindeanu a mers până la mare într-un vagon modernizat de CFR Călători, ca să vadă cum vor circula, din toamnă, cetățenii. La final de an, intră pe șine și primul tren nou

14 iun. 2024
6316 afișări
Sorin Grindeanu a mers până la mare într-un vagon modernizat de CFR Călători, ca să vadă cum vor circula, din toamnă, cetățenii. La final de an, intră pe șine și primul tren nou
Sorin Grindeanu a mers până la mare într-un vagon modernizat de CFR Călători, ca să vadă cum vor circula, din toamnă, cetățenii. La final de an, intră pe șine și primul tren nou | Sursa foto: Sorin Grindeanu - Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a călătorit până la mare într-unul dintre vagoanele modernizate de CFR Călători din fonduri proprii, cu ocazia începerii programului estival „Trenurile Soarelui”, prin care compania a suplimentat numărul de trenuri directe către litoral.

Grindeanu privește situația infrastructurii feroviere cu optimism, spunând, într-o postare pe Facebook, că s-ar putea ca din această toamnă să fie dat în circulație primul tren modernizat, iar până la sfârșitul anului ar urma ca primul tren nou să circule cu călători.

Sorin Grindeanu a călătorit la mare într-un vagon modernizat

Sorin Grindeanu a declarat că mai sunt multe de făcut pentru transportul feroviar și spune că este conștient de continuarea investițiilor în infrastructura feroviară.

Ministrul Transporturilor a călătorit până la Constanța într-un vagon InterCity, făcând parte din cele 6 vagoane modernizate recent de CFR Călători din fonduri proprii.

După cum am promis, am călătorit cu trenul spre litoral.

Mai sunt multe de făcut pentru transportul feroviar și sunt foarte conștient de necesitatea continuării investițiilor.

Este doar un pas spre o normalitate pe care ne-o dorim fiecare dintre noi cu privirile la serviciile de transport public.

Vagonul în care am călătorit din InterCity-ul spre Constanța face parte din cele 6 vagoane modernizate recent de CFR Călători din fonduri proprii.

Acesta a precizat că 119 de trenuri suprapropulsate și 16 locomotive noi au fost achiziționate de Autoritatea pentru Reforma Feroviara (ARF)â, iar 139 de vagoane și 75 de locomotive sunt în proces de modernizare.

Totodată, Grindeanu promite că din toamnă va fi dat în circulație primul tren modernizat, iar până la sfârșitul anului va circula cu călători și primul tren nou.

Mai mult confort și siguranță în călătoriile pe calea ferată vor aduce treptat cele 119 trenuri autopropulsate și 16 locomotive noi, achiziționate de ARF prin fonduri europene (PNRR, PT, CEF), dar și cele 139 de vagoane și 75 de locomotive care sunt acum în proces de modernizare, în baza unor contracte (finanțate prin PNRR) încheiate de CFR Călători.

Estimez că în această toamnă va fi dat în circulație primul tren modernizat (format dintr-o locomotivă și 12 vagoane), iar, până la sfârșitul anului, va circula cu călători și primul tren nou.

Pentru a crea imaginea completă a dezvoltării transportului feroviar în următorii ani vreau să mai aduc o clarificare: cele 119 trenuri noi autopropulsate au o configurație asemănătoare cu a garniturilor de metrou și reprezintă practic echivalentul a aproximativ 450 de vagoane și 119 locomotive.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies