Sorin Cîmpeanu, prima decizie privind Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Bucureşti: Nu va fi nicio relocare în timpul acestui an

12 feb. 2021
47 Afișari
Sorin Cîmpeanu, prima decizie privind Colegiul Naţional

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a transmis, vineri, o decizie în privința Colegiului Naţional "Gheorghe Şincai" din Bucureşti. Acesta nu va fi relocat în acest an şcolar, după ce la această unitate şcolară, au protestat profesorii, elevii şi părinţii.

Situația vine după ce Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un dosar cu privire la evacuarea colegiului şi relocarea activităţii educaţionale în vederea demarării în regim de urgenţă a lucrărilor ce se impun la clădirea unităţii de învăţământ, primul termen de judecată fiind 15 martie.

Anunțul lui Sorin Cîmpeanu

„Acest colegiu – la nivel de infrastructură, la nivel de cadre didactice, la nivel de elevi – trebuie să intre pe calea normală pentru un colegiu înfiinţat acum mai bine de un secol. (…) Nu va fi nicio relocare în timpul acestui an şcolar. Elevii vor avea şansa să se pregătească în continuare pentru bacalaureat. Cunosc datele. Am afirmat public lângă domnul primar: nu va fi nicio relocare în timpul acestui an şcolar”, a precizat Cîmpeanu, potrivit Agerpres.ro.

Ministrul a adăugat că variantele de relocare sunt multiple şi vor fi anunţate de către Primăria Sectorului 4.

Ce a transmis și primarul Daniel Băluță

„Cu certitudine, Liceul ‘Gheorghe Şincai’ nu se va reloca până la sfârşitul acestui an şcolar. Aceasta este o certitudine. (…) Este foarte important pentru noi toţi şi este regretabil că am ajuns la arbitrajul justiţiei, pentru că este singura care poate tranşa această problemă. (…) Această clădire este o clădire care se află în risc seismic doi şi nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Este vital pentru noi toţi ca fiecare copil, fiecare profesor care intră în această unitate şcolară să o facă în condiţii de siguranţă”, a spus, la rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

El a arătat că Primăria Municipiului Bucureşti a dat în administrarea Sectorului 4 această unitate de învăţământ.

„Conform Codului administrativ – şi vă voi pune la dispoziţie articolul de lege în acest sens – are obligativitatea Consiliul Local al Sectorului 4 să asigure condiţiile de siguranţă. (…) Realitatea este că această clădire este cu risc seismic, nu are autorizaţie de securitate la incendiu. În ultimii ani s-au întâmplat tragedii în România. Trebuie să facem lucruri pentru siguranţă. De aceea, măsurile pe care le luăm sunt nişte măsuri ferme în această direcţie”, a mai arătat edilul.

Inspectoratul Şcolar a mai precizat marţi că există şi un dosar cu privire la ordonanţa preşedinţială care are ca obiect evacuarea Colegiului Naţional ‘Gheorghe Şincai’, cu primul termen în 16 februarie.

Tot marţi, ministrul Sorin Cîmpeanu a dat asigurări că ordonanţa preşedinţială de evacuare nu va fi pusă în practică pe parcursul acestui an şcolar.

Cookies