ȘTIRI

Sorin Cîmpeanu: 90% dintre elevi merg la școală de luni. Elevii din București revin doar parțial în bănci.

Rata de infectare din București se menține peste 1 la mie, ceea ce înseamnă că doar elevii din anii terminali vor reveni în sălile de clasă, restul vor învăța online cel puțin încă o săptămână. De luni se vor întoarce în bănci toți elevii din localitățile unde rata de infectare este sub 1 la mie. Potrivit ministrului Educației, masca de protecție nu va mai fi obligatorie în curtea școlii și pauzele elevilor vor fi decalate, pentru a se evita aglomerările.

În săptămâna următoare, 17-21 mai, vor merge la școală toți elevii din cele 2.527 de localități unde rata de infectare cu noul coronavirus a coborât sub 1 la mie. Astfel, revin în bănci 90% dintre elevi, potrivit lui Sorin Cîmpeanu, conform Digi 24.

Elevii din București mai trebuie să aștepte până revin la școală

În acest scenariu nu se încadrează și Capitala, unde rata de infectare vineri a fost de 1,21 la mia de locuitori, prin urmare fiind continuat scenariul galben. Pentru ca elevii să fi revenit de luni în bănci în efectiv complet era necesar ca rata de incidență să fi fost astăzi sub 1 la mie.

Prin urmare, elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a vor învăța în continuare online. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, speră ca trendul descendent al infectărilor să se mențină și elevii bucureșteni să revină în bănci de la 24 mai.

„Sperăm ca în 24 – 31 mai să fie prezență fizică pentru toți. Acest lucru va fi verificat în 21 mai. Sunt convins că dacă se păstrează trendul descendent vom avea rata sub 1 la mie și în București”, a spus Cîmpeanu.

Mai mult, va urma contabilizarea personalului din învățământ pentru a avea o imagine clară privind numărul cadrelor medicale vaccinate. În cele din urmă, rezultatul va fi făcut public după ce vor fi chestionați profesorii și învățătorii.

Peste 2,6 milioane de elevi revin luni la școală. Ce reguli se impun

Luni, 17 mai, peste 2,6 milioane de elevi din cele 2.527 de localități aflate în scenariul verde vor reveni, fizic, la școală. În 654 de localități unde rata de infectare este de peste 1 la mie, școlile vor rămâne în scenariul galben. Astfel, doar elevii claselor terminale vor merge fizic la ore, restul de 300.000 de elevi (10% din numărul total), rămân acasă cel puțin încă o săptămână.

De luni, elevii nu vor mai fi obligați să poarte masca în curtea școlii, dar se menține regula pauzelor decalate pentru a se evita aglomerările. De asemenea, ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că școlile și-au modificat programul astfel încât elevii să vină la ore diferite la școală, fiind astfel evitat pe cât posibil riscul transmiterii noului coronavirus. Scenariul roșu se va aplica în cazul claselor unde sunt cazuri confirmate de COVID-19.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button