Sora premierului Victor Ponta, audiată la DNA Ploieşti: „M-am dus de bunăvoie”

de:
26 feb. 2015
1 Afișari
Sora premierului Victor Ponta, audiată la DNA Ploieşti:

Alexandra Herţanu, sora premierului, a fost audiată în dosarul în care soţul ei, Iulian Herţanu, este arestat preventiv. Femeia susţine că a mers la DNA de bunăvoie, „pentru a recupera hard-disk-urile aparţinând SC Exfin 2000, în care am calitatea de administrator şi asociat”

„Mi-am trăit toată viaţa discret şi fără nicio implicare în viaţa publică. Din păcate, de mai bine de o săptămână, acest lucru nu a mai fost posibil. Respect dreptul presei de a cere informaţii despre subiecte de interes public, dar în acelaşi timp consider că şi publicul are dreptul la informaţii corecte şi complete. În concluzie, pentru a evita speculaţiile, vreau să se ştie că în această dimineaţă m-am prezentat de bunăvoie la sediul DNA Ploiesti pentru a recupera hard-disk-urile aparţinând SC Exfin 2000, în care am calitatea de administrator şi asociat.Cu această ocazie, mi s-a solicitat şi am acceptat să dau o declaraţie de martor. Asta a fost tot!”, scrie Alexandra Herţanu într-un mesaj postat pe Facebook.

Premierul Victor Ponta a reacţionat, pe Facebook, după vestea audierii. El a acuzat, din nou, presa că a demarat un „linşaj mediatic” împotriva familiei sale. El spune că aceste „linşaje” sunt făcute „doar ca să fiu eu lovit politic”. 

Totodată, premierul a fost întrebat de jurnaliştii aflaţi la inaugurarea unui bloc operator dintr-un spital bucureştean cum comentează audierile. „Hai, mă, sunteţi serioşi? Am venit să vedem un spital.”, a răspuns premierul.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă pe numele lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, procurorii DNA precizează că acesta, împreună cu ceilalţi doi oameni de afaceri inculpaţi, au acţionat ”concertat” pentru fraudarea fondurilor UE şi că există riscul major ca nefinalizarea investiţiilor să ducă la pierderea finanţării europene.

Procurorii DNA Ploiești au efectuat 14 percheziţii, în acest caz, una dintre percheziții vizând o firmă controlată de familia lui Victor Ponta. În cauză există suspiciuni de fraudare și deturnare de fonduri europene. Firma Exfin SRL a fost înfiinţată de mama lui Victor Ponta şi este controlată de sora şi cumnatul premierului, Alexandra și Iulian Herțanu. Percheziții au avut loc și acasă la Iulian Herțanu care, prin firma lui SC Grossman SRL și alături de alți doi oameni de afaceri, ar fi deturnat 54% din fondurile destinate unor lucrări de canalizare. 

Cookies