Trăim în era tehnologiei și pentru că cele mai bune prietene ale noastre sunt rețelele de socializare, ne putem pune de acord cu faptul că informația se răspândește rapid și poate ajunge la oricine. Astfel, șoferilor le este recomandat să aibă grijă pe unde își parchează mașinile pentru că s-ar putea să-și ia amendă din cauza unei simple poze distribuite pe Facebook. Acest lucru a pățit-o recent un șofer din Sectorul 5, luându-și amendă pentru parcare neregulamentară.
Trotuarele din București încep a se transforma în opere de artă stradale, mai că se întrec în ce culori se asortează mai bine între ele și ce model complicat mai pot face muncitorii. Acum, șoferii nu-și mai parchează mașinile pe trotuarele acelea gri și anoste, unde mai apărea și câte o groapă, ci direct pe podium.
Cred că așa s-a gândit și un șofer de Dacia, considerându-și autoturismul mai cu moț și parcând-o pe frumosul trotuar de abia amenajat în Sectorul 5, având un model animal print, unic în București.
Revenind puțin la era tehnologiei și aducându-ne aminte cât de repede circulă informația, un trecător a fotografiat mașina și a ajuns pe pagina de Facebook „Ești din Sectorul 5, dacă”:
Ați avut dreptate cu bordurile mai înalte! Bine, mașinile tot parchează pe trotuar, dar parcă arată altfel așa, de la înălțime.
Din nefericire pentru șofer, imaginea a ajuns și la Primăria Sectorului 5, iar Rareș Hopincă, city managerul, i-a ironizat „defilarea pe podium”:
Poziția pe “podium” i-a adus cetățeanului din imagine un “premiu” în valoare de 290 de lei și 2 puncte de penalizare!
Sunt locuri de parcare. Trotuarul este pentru pietoni!
Acesta a adăugat faptul că trotuarul este doar pentru pietoni, iar în scurt timp vor fi montați bolarzi din beton pentru siguranța acestora.
Te-ar mai putea interesa și: