Şoferul băut care a omorât-o pe studenta Francesca pe trecerea de pietoni, cercetat ÎN LIBERTATE

de:
04 oct. 2013
3 afișări
Şoferul băut care a omorât-o pe studenta Francesca pe trecerea de pietoni, cercetat ÎN LIBERTATE

Șoferul care a omorât-o, în urmă cu trei zile, pe trecerea de pietoni, pe fata de 19 ani din localitatea Târnăveni, județul Mureș, este cercetat în stare de libertate, după ce i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice, a declarat, vineri, pentru AGERPRES Andrei Codău, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Șoferul băuse și avea alcoolemie 0, 36 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău. Incidentul tragic a avut loc la ora 20.30, pe bulevardul Iuliu Maniu, în apropiere de ieșirea din București, în zona Metro Militari.

Francesca Belea era din Târnăveni și era înscrisă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Ea a murit chiar în prima ei zi de facultate.

Decesul s-a produs la spital. Fata a fost dusă acolo în comă, având traumatisme la nivelul capului, după cum B365.ro a scris aici. 

CITEŞTE ŞI Cine era studenta ucisă pe trecerea de pietoni, în prima zi de facultate. 

Cookies