Şoferul autocarului implicat în accidentul din Muntenegru, angajat al Poliţiei Bucureşti

de:
25 iun. 2013
0 Afișari
Şoferul autocarului implicat în accidentul din Muntenegru, angajat al Poliţiei Bucureşti

Șoferul autocarului care a fost implicat în accidentul din Muntenegru se afla în timpul liber, iar din data de 25 iunie urma să figureze în concediu de odihnă legal, aprobat de conducerea unității unde își desfășura activitatea.

Agentul de poliție este posesor al permisului de conducere din anul 1989, având categoriile BE, CE, DE și al atestatului profesional eliberat de ARR București la data de 17.03.2012 cu valabilitate până la data de 16.03.2017, fiind cunoscut ca un bun profesionist.

Agentul de poliție are 45 de ani, este căsătorit și are un copil. Este angajat în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București din aprilie 1991 în cadrul structurilor de ordine publică, ulterior din anul 1994 a activat în cadrul structurilor de intervenție rapidă, iar din anul 2000 în structurile de logistică, în funcția de conducător auto.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv art 96 (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, așa cum a fost modificat de Legea -cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ” Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.”

În consecință, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, polițistul putea să îndeplinească și alte activități remunerate, în condițiile în care acest lucru nu împieta desfășurarea optimă a activității de funcționar public cu statut special.

Poliția Capitalei așteaptă finalizarea anchetei autorităților muntenegrene, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.

Un autocar în care se aflau 47 de turiști români s-a prăbuşit într-o prăpastie din Muntenegru. Excursia din Muntenegru a fost organizată de Mareea Travel. Autocarul prăbuşit în prăpastie aparţinea Gregory Tour şi transporta 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor, doi şoferi şi un ghid.

Turiştii români plecaseră într-un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia de şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, seara au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit. Cei mai mulţi dintre turişti erau pensionari.

Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că în şedinţa de Guvern de marţi urmează să fie adoptată decizia prin care miercuri va fi declarată zi de doliu naţional, în memoria victimelor accidentului rutier din Muntenegru. Detalii aici. 

Marţi dimineaţă au plecat două aeronave la Podgorica pentru a-i aduce pe răniţi în ţară. În ce priveşte identificarea cadavrelor, procesul continuă, iar informaţiile oficiale privind numele victimelor vor fi date după finalizarea acestuia.

Şoferul ar fi încercat să evite nişte copii

Mihail Florovici, ambasadorul României în Muntenegru, a vorbit, la Jocuri de Putere, despre tragicul accident, oferind cele mai noi informaţii despre starea răniţilor şi a celor implicaţi în accident.

„În momentul de faţă avem 18 morţi, nu ştim cine sunt, vor fi identificaţi în România, 22 de răniţi şi 7 persoane aflate la Terapie Intensivă. Noi bănuim că bărbatul neidentificat ar putea fi unul dintre cei doi şoferi. Era şi o femeie, pe care am identificat-o între timp”, a precizat ambasadorul, citat de realitatea.net care a adăugat că „Şoferul a ieşit din tunel, erau copii şi pe stânga şi pe dreapta viaductului, a încercat să ferească copiii, dar a lovit unul dintre ei. E o tragedie, cu adevărat”. 

Cookies