Șoferiţa care a omorât două fete în București a fost eliberată. Va fi cercetată sub control judiciar

02 mart. 2021
136 Afișari
Șoferiţa care a omorât două fete în București a fost eliberată. Va fi cercetată sub control judiciar

Șoferiţa care a omorât două fete în București a fost eliberată, după ce Judecătoria Sectorului 2 a respins propunerea de arestare preventivă.

Astfel, după decizia Judecătoriei Sectorului 2, femeia va fi cercetată sub control judiciar pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Ea fusese arestată preventiv aseară pentru 24 de ore, sub acuzația de ucidere din culpă.

Surse apropiate din anchetă precizează, conform stirileprotv.ro, că șoferița este consultant la o companie de telefonie mobilă.

Pilotul Titi Aur a analizat accidentul de sâmbătă, din București, când o șoferiță a lovit mortal două fete, considerând că lipsa unor indicatoare utiere adecvate a dus la o ”blocare” a creierului acesteia.

„Eu cred că în această situație, dacă strada ar fi avut limitatoare de viteză, indicatoare, ar fi putut să influențeze viteza inițială a șoferiței respective. Este cert că odată ajunsă în intersecție a avut un motiv de s-a speriat. De ce s-a speriat nu știm exact. Poate tocmai pentru că s-a trezit în intersecție cu viteză prea mare. Poate a avut un moment emoțional nu știu de care, poate soțul ei din dreapta a strigat, a făcut, nu știm ce a fost în mașină, cert este că din imagini se vede clar că odată intrată în intersecție și până în momentul impactului, a accelerat încontinuu, nu a frânat, mașina nu s-a lăsat deloc de bot, adică nu a frânat, nici vorbă de urme de frânare, nici măcar nu a redus, ci a accelerat în continuu”, a explicat, la Digi24, Titi Aur.

Şoferiţa consumase alcool și s-a urcat beată la volan, deși inițial le-a spus anchetatorilor că a strănutat şi a încurcat pedalele mașinii.

Cookies