În luna iulie vor începe negocierile pentru noul contract colectiv de muncă, iar în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere șoferii STB vor intra în grevă, anunță Vasile Petrariu, lider al Sindicatului Transportatorilor București, principalul sindicat la nivelul STB.
După greva generală a profesorilor, este posibil ca bucureștenii să asiste la un nou conflict colectiv de muncă: dacă negocierile cu conducerea eșuează, șoferii STB ar putea intra în grevă.
Luna viitoare vom începe negocierea unui nou contract colectiv de muncă, la nivelul STB. Actualul contract expiră pe 31 august, iar conform noii legi a dialogului social, contractul poate fi negociat cu 60 de zile înainte de termenul de finalizare, așteptăm ca până pe 10 iulie să primim anunțul de începere a negocierii, a transmis Vasile Petrariu, potrivit Gândul.
Liderul de sindicat a declarat că, în cadrul negocierilor, se vor cere bani în plus la salariu pentru angajații STB, inflația fiind mare, puterea de cumpărare s-a diminuat:
Noi mai avem niște probleme nerezolvate de anul trecut, cum ar fi acordarea unor fonduri privind echilibrarea unor categorii sociale din punct de vedere financiar. Obligatoriu, vom cere bani în plus la salariu, inflația încă este destul de mare, puterea de cumpărare s-a diminuat mult. Clar, oamenii au așteptări din acest punct de vedere.
Vasile Petrariu spune că mai întâi trebuie să discute cu angajații STB, astfel încât sindicatul să știe ce să ceară în cadrul negocierilor. Sindicaliștii sunt de părere că discuțiile cu conducerea Societății de Transport București vor decurge asemănător cu cele de anul trecut, adică vor fi foarte tensionate.
Liderul sindical a declarat că, în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere, se va declanșa un conflict de muncă: proteste și grevă în STB.
Dacă nu reușim să încheiem contractul colectiv de muncă, suntem obligați ca, peste două luni, să ajungem la conflict colectiv, a subliniat Vasile Petrariu.
Amintim că, ultima grevă generală din STB a durat 5 zile și a dat peste cap tot Bucureștiul.