Brigada Rutieră anunță că, în perioada 1-3 august, mai mulți șoferi din București au fost luați prin surprindere de polițiști și inspectori RAR. Pe timpul nopții, autoritățile au făcut controale de amploare și au dat sancțiuni dure.
Oamenii legii au dat amenzi în valoare de aproximativ 75.000 de lei, au reținut 5 permise de conducere și 47 de certificate de înmatriculare, dar și 28 de seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Pentru că pe străzi au început să apară, în ultima vreme, tot mai multe mașini și motociclete cu modificări neconforme, polițiștii din București și inspectorii RAR au făcut mai multe controale, iar mai mulți șoferi au fost prinși cu „mâța-n sac”.
Majoritatea conducătorilor auto aleg să-și modifice sistemele de evacuare, iar acest lucru duce la o creștere a poluării fonice din oraș, mai ales noaptea.
În perioada 01-03 august 2024, pe timpul nopții, polițiștii Brigăzii Rutiere în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate la sistemul de evacuare, anunță Brigada Rutieră București, potrivit INFO TRAFIC ROMANIA.
Ce au verificat inspectorii din cadrul Registrului Auto Român:
În urma controalelor din ultimele trei zile, polițiștii rutieri din Capitală au dat 134 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 75.000 de lei, astfel:
Totodată, oamenii legii au reținut: