Șofer din Bucureşti, prins de polițiști beat la volan, de două ori într-o oră

02 oct. 2022
213 Afișari
Șofer din Bucureşti, prins de polițiști beat la volan, de două ori într-o oră

Un tânăr din București a fost prins de polițiști băut la volan, seara trecută, de două ori într-o oră, în două stațiuni diferite de pe Valea Prahovei.

Șoferul a fost oprit de Poliție pe raza stațiunilor Bușteni și Azuga, județul Prahova.

Potrivit IPJ Prahova, sâmbătă seara, în jurul orei 23.30, polițiștii din stațiunea Azuga au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul București.

Acesta nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost consultate bazele de date.

Polițiștii au constatat că în urmă cu aproximativ o oră tânărul fusese depistat conducând pe raza stațiunii Bușteni sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-a fost reținut permisul de conducere.

Polițiștii au testat tânărul cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, notează Mediafax.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Îți recomandăm și:

Cookies