ARHIVA B365

De ce se opune societatea civilă „Magistralei de vest”

Dacă firma ”Proiect Bucureşti”, proiectantul Penetraţiei Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti- Piteşti, arată că magistrala este extrem de utilă, cei afectaţi de construcţie şi ONG-iştii susţin că sunt soluţii şi mai bune faţă de varianta demarată deja de Primăria Municipiului Bucureşti.

”Conform recensământului Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), peste 30.000 de vehicule pe zi ies pe Iuliu Maniu pentru că este singura posibilitate de ieşire. Această arteră este prevăzută de foarte multă vreme şi este extrem de utilă, având în vedere faptul că aceasta este o rută alternativă care se dezvoltă paralel cu Bulevardul Iuliu Maniu. Acest complex rutier asigură relaţia între Bucureşti şi autostrada A1”, susţine inginerul Vlad Chiotan, reprezentantul firmei ”Proiect Bucureşti”.

Potrivit societăţii civile proiectul are câteva dezavantaje serioase. Între acestea se numără fluxul uriaş de maşini dinspre autostrada Piteşti – Bucureşti spre Centrul oraşului prin Splaiul Independenţei. Mai exact, maşinile care vin din autostrada Piteşti – Bucureşti şi merg în autostrada Bucureşti – Constanţa sunt practic invitate să tranziteze centrul Bucureştiului pe Splaiul Independenţei, potrivit ONG-iştlor, care au semnat „opoziţia penetraţiei Ciurel”.

Reprezentanţii societăţii civile mai spun că prin Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti- Piteşti se aglomerează şi mai mult traficul din zona de Vest a Capitalei. Pentru a evita multiplele exproprieri, dar şi ambuteiajele, ONG-iştii propun construirea unui pod hobanat de circa 1.200 m, care, pornind de la Podul Grant, să traverseze parţial malul Lacului Morii, prelungirea Bulevardului Preciziei şi a Bulevardului Timişoara în Șoseaua de Centură cu aproximativ 1 km, pentru fiecare în parte, lărgirea, urbanizarea şi prelungirea străzii Liniei cu 3km până la Șoseaua de Centură.

Deşi reprezentanţii societăţii civile susţin că pentru această construcţie costurile care ar ajunge la valori uriaşe, “întrucât este nevoie de expropieri consistente, iar podul pe care îl prevede este comparabil cu Podul Basarab”, Chiotan spune că propunerile ONG-iştilor costă mult mai mult faţă de cât ar trebui să plătească PMB pentru Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti- Piteşti. Costul construcţiei se ridică, potrivit estimărilor anterioare, la circa 580 de milioane de lei.

Planul Urbanistic Zonal „Penetraţie Ciurel” este în dezbaterea publică a Consiliului General al Municipiului Bucureşti până pe 7 iulie 2011.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button