ÎN BUCUREȘTI

Șobolanii și țânțarii din București pot răsufla ușurați: avem buget de deratizare, dar e prea mic. Administratorul companiei care ar trebui să-i distrugă a demisionat

Șobolanii și țânțarii din București pot răsufla ușurați, cu toate că bugetul de deratizare a fost aprobat încă de miercuri. Totuși, se pare că acesta este prea mic față de sumele de care ar fi fost nevoie pentru București. Acesta este și motivul pentru care administratorul companiei care ar trebui să distrugă dăunătorii din Capitală a demisionat subit când a aflat câți bani are la dispoziție de fapt.

Continuă nebunia cu deratizarea și dezinsecția în București. Cu toate că miercuri a fost votat în sfârșit bugetul și planul de deratizare pe 2021, apar noi probleme pe motiv că sumele disponibile pentru aceste activități sunt prea mici.

Directorul Eco Igienizare și-a dat demisia azi

După ce au făcut rost de bani și au stabilit planul, joi, administratorul special al companiei municipale „Eco Igienizare” și-a dat demisia. Motivul ar fi acela că este nemulțumit de banii primiți de la Nicușor Dan pentru ce are de făcut în 2021, transmite gândul.ro, care citează o serie de surse din PMB.

dministratorul special Octavian Barbu, numit de AGA al Eco Igienizare la propunerea USR-PNL, și-a dat demisia după ce Nicușor Dan a propus cei 16,7 milioane de lei pentru Deratizare și Dezinsecție (DDD) în anul 2021.

Suma primită din buget ar fi prea mică

Administratorul special consideră că această sumă este prea mică pentru a desfășura acțiunile de DDD în acest an, mai ales că Eco Ignizare este plină de datorii din vechea administrație.

Acțiunile de deratizare și dezinsecție sunt în pericol

Administratorul special al companiei municipale ar fi avut zilele trecute o întâlnire cu directorii de ultilități din cadrul PMB, în care a comunicat faptul că „Eco Igienizare” are nevoie de plata datoriilor foarte mari, nu doar de banii pentru DDD în 2021.

„El consideră că PUA aprobat ieri nu oferă finanțare comfortabilă pentru dezinsecția din București”, spun sursele Gândul.ro.

Proiectul privind deratizarea, votat miercuri

CGMB a votat miercuri proiectul de hotărâre care prevede finanțarea serviciilor de DDD în Capitală, pentru anul 2021. Potrivit amendamentului la proiect, propus de Nicușor Dan și votat cu 51 de voturi „pentru”, Muncipalitatea va plăti 16,7 milioane de lei în 2021 pentru aceste servicii, care ar trebui să înceapă în iunie și să fie realizate de către Compania Municipală Eco Igienizare, aflată în prezent în insolvență până în noiembrie.

Aprobarea acestui proiect s-a făcut foarte târziu, cu o întârziere de mai multe luni. Prima dezinsecție ar fi trebuit făcută în luna martie. În prezent, Bucureștiul se confruntă cu invazia căpușelor, prin militari avem o invazie de șobolani, iar ploile din aceste zile vor duce, atunci când vine căldura, la o invazie de țânțari.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button