Aflată pe traseul viitorului Bulevard Uranus, Hala Matache reprezintă o problemă pe care edilii Capitalei nu au rezolvat-o încă. Deşi clădirea reprezintă cea mai scumpă expropriere făcută în cadrul proiectului – 1,4 milioane de euro, primarul general Sorin Oprescu a dat asigurări că numai cinci metri din Hala Matache vor fi demolaţi pentru Uranus. Aceşti cinci metri de construcţie nu fac parte din clădirea originală, a spus edilul.
“Nu avem nevoie decât de 5 metri din clădire pentru construirea Bulevardului Uranus. Doar atât se va demola. Este vorba de partea de la intrare. Restul rămâne în picioare”, declara pentru B365.ro, în noiembrie, Oprescu.
Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a venit şi el cu o propunere. ”Hala Matache ar trebui păstrată, chiar dacă nu pe amplasamentul acela. Din păcate, proiectul a fost pornit prost, nu a existat o pregătire corectă care să ia în calcul toate aspectele. Este o soluţie şi să o mute de acolo. Partea din faţă de la Hala Matcahe e adăugată, porticul de acolo e nou. Hala ar putea fi reconstruită tot în zonă, alături. Cred că s-ar putea chiar translata câţiva metri mai încolo”, a declarat arhitectul-şef pentru B365.ro.
Problema Halei Matache va fi abordată astăzi, la şedinţa Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Generale. Trei variante de PUZ vor fi dezbătute de membrii Comisiei. Uniunea Arhitecţilor din România va prezenta şi ea o variantă de deviere a traseului Bulevardului Uranus.