În această seară are loc repetiția generală pentru iMapp 2025. Bucureștenii se pot bucura de spectacolul de lumini înainte de show-ul oficial care are loc în weekend, în Piața Constituției.
Astăzi, 19 septembrie, de la ora 21:30, Piața Constituției va găzdui repetiția generală a celui mai mare eveniment de video mapping din lume – iMapp Bucharest – Winners League, ediția aniversară cu numărul 10.
Bucureștenii aflați în zona Pieței Constituției pot fi martori la un spectacol vizual impresionant. Fațada Palatului Parlamentului se va transforma într-un ecran gigantic, iar proiecțiile pot fi urmărite și din împrejurimi, de pe trotuare, bulevarde sau chiar din clădirile din zonă.
Accesul la repetiția generală din această seară este doar pentru reprezentanții mass-media, anunță Primăria Capitalei.
Cei care se află astăzi în proximitatea Pieței Constituției pot urmări proiecțiile, atmosfera transformând întreaga zonă într-un imens amfiteatru urban. Avanpremieră a celui mai mare eveniment de video mapping din lume, va colora Bucureștiul încă din această seară.

Evenimentul aduce la București artiști internaționali de top, care își vor prezenta creațiile vizuale spectaculoase pe fațada Palatului Parlamentului.
În weekend, publicul larg este așteptat să ia parte la iMapp Bucharest – Winners League #10, un spectacol vizual considerat cel mai mare de acest gen din lume. Evenimentul transformă Piața Constituției într-un punct de atracție internațional, reunind proiecții monumentale, muzică și un public numeros.
Ediția din acest an va fi una specială, sub tema „Art is all around”, punctează ideea că arta nu este doar într-un muzeu, ci ne înconjoară: în arhitectură, spațiul urban, comunitate, viața de zi cu zi.
– ora 16:00: Food Truck Festival- Street Food și muzică live cu DJ Sylvio
– ora 18:00: DJ Varer și DJ Christian Thomson
– ora 18:30: Adrian Șaguna & Ariar, invitat special- toboșarul Emil Vergo
– ora 20:00: DJ HVMZA
– ora 21:30: competiția de video mapping pe fațada Palatului Parlamentului
Vor fi și două proiecții speciale dedicate patrimoniului cultural românesc: una pentru George Enescu, realizată de Carmen Lidia Vidu & Mindscape Studio, iar cealaltă pentru Constantin Brâncuși.

Sursă foto: imapp.ro/2025-ro/
– ora 12:00-15:30: Food Truck Festival, DJ Larisa și DJ Lemon
– ora 18:15: Lansarea în premieră mondială a Koenigsegg Jesko „Cobyx”
– ora 19:30: Parada Mașinilor Gumball 3000 (peste 100 de supermașini vor fi conduse de artiști, sportivi, actori și influenceri)

– ora 20:30: Adekunle Gold (afrobeats)
– ora 21:00: EVE (rapperiță laureată Grammy)
– ora 21:30: DJ Afrojack
– ora 21:30: DJ Afrojack și DJ Vikkstar (Sidemen)
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin CREART, cu sprijinul ARTEXIM și al Institutului Cultural Român.