„Șmecheria” costă: amenzi de peste 30.000 acordate șoferilor care conduceau noaptea prin București mașini zgomotoase sau cu alte deficiențe tehnice

12 mart. 2023
296 afișări
„Șmecheria” costă: amenzi de peste 30.000 acordate șoferilor care conduceau noaptea prin București mașini zgomotoase sau cu alte deficiențe tehnice
„Șmecheria” costă: amenzi de peste 30.000 acordate șoferilor care conduceau noaptea prin București mașini zgomotoase sau cu alte deficiențe tehnice

Polițiștii Brigăzii Rutiere au desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică controale pe drumurile publice din Capitală pentru a depista șoferii care conduceau mașini cu modificări care produc zgomot peste limitele legale sau cu alte deficiențe tehnice. La această acțiune au participat de asemenea și inspectori din cadrul Registrului Auto Român.

În noaptea dintre sâmbătă și duminică pe străzile Bucureștiului a avut loc o activitate de control în trafic pentru depistarea mașinilor cu deficiențe tehnice dar și a celor care au suferit modificări neomologate la sistemul de evacuare pentru a scoate un zgomot mai puternic. Eforturile au fost realizate de polițiștii Brigăzii Rutiere în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român.

„În noaptea de 11/12 Martie a.c., polițiștii Brigăzii Rutiere în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii siguranței rutiere pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate sistemului de evacuare a noxelor.”, se arată în comuncicatul Brigăzii Rutiere.

Polițiștii au acordat 35 de amenzi, în valoare de circa 30.000 de lei

Controalele din noaptea trecută s-au lăsat cu 35 de amenzi aplicate, dintre care:

  • 6 pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor;
  • 4 pentru modificari constructive neomologate;
  • 25 pentru alte deficiențe tehnice.

Mai mult, polițiștii rutieri au reținut 15 certificate de înmatriculare , dintre care 2 de motocicletă și au retras 4 seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate cu sprijinul inspectorilor din cadrul Registrului Auto Român.

Un exemplu de caz identificat este al unui bărbat de 37 de ani care a fost identificat în Piața Victoriei și al cărui vehicul avea modificări neomologate, care nu se potriveau cu ce era trecut în certificatul de înmatriculare sau CIV. Suspensiile față erau reglabile, anvelopele aveau alte dimensiuni decât cele omologate iar sistemul de evacuare avea modificări neomologate. Șoferul a fost amendat cu 1450 iar acestuia i-au fost reținute numerele de înmatriculare și a certificatului pentru acestea până la remedierea deficiențelor constatate.

Un alt exemplu este dat de cazul unui bărbat de 25 de ani, care a fost oprit și controlat în trafic în zona Pieței Victoriei iar polițiștii rutieri și inspectorii din cadrul RAR au descoperit că vehiculul avea probleme cu farurile, anvelopele aveau dimensiuni diferite față de cele omologate și mașina avea modificări neprevăzute în CIV. Șoferul a fost amendat cu suma de 2320 lei și a rămas fără certificatul și numere de înmatriculare până la rezolvarea deficiențelor.

CITEȘTE ȘI

Primăria Capitalei cumpără 15 generatoare electrice pentru refugiații din București. Acestea vor fi amplasate în taberele amenajate în sălile de sport din Capitală

Primăria Capitalei demarează realizarea unui master plan pentru dezvoltarea rețelei de piste de biciclete în București. Contractul valorează 530 de mii de lei și planul trebuie realizat în 12 luni

În două luni va exista raportul privind cazul femeii ucise de câini maidanezi la Lacul Morii, potrivit primarului Nicușor Dan

Cookies