„În ultimele zile, în cadrul acţiunilor de verificare a măsurilor privind restricţionarea circulaţiei, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au întocmit 20 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals sub semnătură privată. În fapt, in urma verificării documentelor prezentate , a unor adeverinţe emise de angajator, s-a stabilit că persoanele în cauză, fie aveau contractele de muncă suspendate, fie nu au fost niciodată angajaţi ai societăţilor respective”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că cercetările sunt continuate sub supravegherea unităţilor de parchet, urmând a se stabili modul în care persoanele respective au intrat în posesia adeverinţelor.
Poliţia Capitalei precizează că aceste acţiuni continuă, poliţiştii având constant suportul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti.